Muzica Bizantina si Gregoriana
183
Muzica Bizantina si Gregoriana
Evolutia
Istoria
Istoria dezvoltării muzicii gregoriene se leagă de liturghia apuseană însăși, bazându-se pe un repertoriu muzical tradițional, cu circulație orală; este înrudit cu cântul bizantin .
Primele documente scrise apar în aceeași perioadă, în jurul anului 800, cu semne corespunzătoare mișcărilor melodice, numite neume. Ulterior, neumele vor fi așezate pe linii de reper, care constituie începutul apariției portativului muzical.
Intr-o ultimă fază, călugărul benedictin Guido d'Arezzo (cca. 990 – 1050) teoretizează sistemul de notare și interpretare a muzicii liturgice, ce stă în mod tradițional la baza muzicii culte vest-europene. Sunt propuse o primă notație muzicală bazată pe portativ (notație guidonică), un sistem de solfegiere (numit solmizație) și un ansamblu de gesturi din partea șefului de cor ce aduce cu rolul dirijorului de mai târziu.
Muzica este folosită de creștini încă de timpuriu, chiar din timpul Mântuitorului, evanghelistul Matei încredințându-ne că la Cina cea de Taină s-au cântat Psalmi.
Muzica bizantina este singura traditie muzicala, dezvoltata de-a lungul a doua milenii.
Deasemenea, mărturii importante despre cântarea omofonă ni se transmit de la Sfântul Ignatie Purtătorul de Dumnezeu (+107), episcopul Antiohiei, căruia i s-a descoperit în vedenie cântarea antifonică, arătândui-se cetele îngerești care lăudau Sfânta Treime antifonic.
Muzica Bizantina
Muzica Gregoriana
Teoria muzicii psaltice
- Astăzi muzica bizantină este prezentă doar în serviciul liturgic din bisericile ortodoxe, întâlnită sub numele de psaltică.
- Această tradiție, înconjurând lumea vorbitoare de greacă, s-a dezvoltat în Imperiul Roman de Răsărit de la înființarea capitalei acestuia, Constantinopol, în 330, până la căderea sa din 1453
- Unele biserici ortodoxe autocefale, cum ar fi Biserica Ortodoxă Rusă, nu mai folosesc acest gen de muzică, fiind înlocuită cu muzica corală specifică lumii occidentale.
Muzica gregoriană, numită și cânt gregorian, este un stil muzical liturgic utilizat în cultul creștin catolic. Inspirată de muzica primelor generații de creștini de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus – aceasta avându-și, la rândul ei, originea în muzica ebraică și în Grecia decadentă –, muzica gregoriană s-a dezvoltat în secolele VI–XI. Deși de cele mai multe ori melodiile gregoriene erau învățate și transmise prin viu grai, scrierea documentelor datează din jurul anului 800. Numele său provine de la cel al papei Grigore I cel Mare (pontif al Romei între anii 590-604).
Comparativ cu muzica occidentală, cântarea psaltică bisericească foloseşte o notaţie deosebită: nu se folosesc portativ, cheie, valoari de note ci, cu ajutorul unor semne (neume) care deţin câte un "cod" încărcat de anumite semnificaţii, formăm melodii care se încadrază în stilul bizantin-oriental.
In muzica bisericeasca psaltica deosebim 7 numiri de sunete si anume:
Ni, Pa , Vu , Ga , Di , Ke, Zo, care in muzica occidentala liniara corespund cu: Do, Re, Mi , Fa, Sol, La, Si.