Studiu de caz
Latinitate și Dacism
''Baza oricărei literaturi nationale este viata spirituală a poporului,iar organul ei de exprimare este limba lui'' (George Călinescu)
Această teorie legată de etnogeneza poporului român a cunoscât un elan puternic dând naștere totodată și la o serie de critici și controverse.Curentul dacist se bazează pe ideea că dacii nu au fost romanizați și românii sunt etnic puri de origine dacă.
- Un alt argument adus în favoarea teoriei dacismului este adus de un grup de cercetători germani care afirmă că genetic,nu ne-am schimbat de 5.000 de ani și suntem daci.Un studiu interesant a fost realizat de Georgeta Cordoș specialist în genetică,cu sprijinul Universității din Hamburg,Germania a pornit de la țesuturi osoase recoltate de peste 20 de locuri arheologice din România.În urma rezultatelor s-a constatat că între actuala populație a României și cele care au trăit pe teritoriul acestei tări cu 5.000 de ani în urmă,există o clară înrudire genetică iar fondul de bază dovedește continuitatea și legătura strânsă cu populația străveche,adică cu dacii,ramura nord-dunăreană a marelui neam tracic.
Principalul argument în favoarea acestei teorii este reprezentant de ocuparea numai parțială a teritoriului Daciei de către Romani.Dacia lui Burebista se întindea de la Tisa,Carpații Păduroși în Slovacia,Bucovina de Nord din Ucraina de zi peste Nistru până la Bug.Romanii au cucerit abia o treime din teritoriul ocupat de daci: ei controlau Banatul,o parte și din oltenia,Munții Apuseni.Cea mai mare parte a teritoriului Daciei a rămas în stăpânirea dacilor liberi.Astfel apare o îndoială în privința romanizării acestora.Cum au putut învăța aceste teritorii neocupate intr-o perioadă de numai 160 de ani,o limbă noua(latina).Cum putea o stăpânire de așa o scurtă durată să schimbe limba unui teritoriu de mai mult de 3 ori mai mare decat cel ocupat?Cea ce este mai interesant reprezintă faptul că dacii aflați sub ocupație romană au învățat in 160 de ani limba latină atât de bine încât au realizat cea mai unitară limbă cunsocută în timp ce în Peninsula Italică existau o mulțime de dialecte printre care: Lombard.Sardinian,toscan și calabrian.
Napoleon Savescu a spus că ''Noi nu suntem urmașii Romei''. Pe de altă parte unii istorici nu sunt de acord cu această teorie.Ei afirmă că durata scurtă a romanizării nu evidențiază imposibilitatea unei modificări totale în limba și obiceiurile poporului dac și contopirea acestora cu elemente al poporului dac,Dacii niciodată nu și-au uitat tradițiile!
Religia și spiritualitatea geto-dacilor
Dacismul
Religia a constituit un element care a caracterizat sub mai multe aspecte originalitatea cultural-spirituala a geto-dacilor. Figuri notorii ale filozofiei antice cum ar fi Herodot, Hecateu, Platon, Diodor din Sicilia, Strabon, Porphyrious, Enea din Gaza, s-au dedicat capitole insemnate din operele lor acestui subiect. Cele mai relevante si cele mai multe date despre religia geto-dacilor insa le intilnim in Istoria lui Herodot care vorbeste despre credinta getilor in nemurire "ei se cred nemuritori", intemeiata pe cultul lui Zalmoxis: "credinta lor este ca ei nu mor si ca cel care piere se duce la Zalmoxis, o fiinta divina (daimon, pe care unii il cred a fi acelasi cu Gebeleizis". La acelasi autor remarcam sunt semnificative cele trei ipostaze sub care ne este prezentata zeitatea suprema a geto-dacilor: theos (zeu), daimon (intre zeu si om) si antropos ca muritor de rind. Din surse putem observa doctrina pe care a promovat-o Zalmoxis. El ii invata pe oameni ca nici ei si nici urmasii lor nu vor muri, ci vor merge si vor trai vesnic. Conform acestei doctrine pe lumea cealalta pleaca sufletul si nu trupul, adica este vorba de credinta in imortalitatea sufletului. Moartea este doar un prilej de eliberare a sufletului.
Dacismul este un curent ideologic,autohton apărut la inceputul sec al XX-lea și caracterizat prin evidențierea contribuțiilor dacilor în etnogeneza românească.
Formarea poporului român în spațiul carpato-danubian și continuitatea lui în acest spațiu, constituie un proces asemănător formării celorlalte popoare romanice europene (francezi,italieni,spanioli și portughezi) la care constatăm un element etnic de bază.La români acest element a fost constituit de daco-geți,ramura de nord a tracilor.Se poate spune că aceștia reprezentau elita tracilor având o civilizație,cultură și istorie politică pe care nu a egalat-o nicio altă ramură a lor,dupa spusele lui Herodot.
Conceptul de dacism apare in secolul XIX-lea,după formarea națiunilor moderne care impuneau recunoașterea elementului autohton drept o modalitate de definire și de diferențiere a identității naționale . Totodată dacismul coincide la noi cu apariția curentului romantic,care prevedea orientarea literaturii spre istoria națională și implicit spre folclor.
АAnalizind comparativ elementele costumului dacic si formele de port popular autohton, pastrate in colectiile muzeelor sau in lazile de zestre a bunicilor, se pot face concluzii foarte interesante. Poate fi observata o continuitate uimitoare a tipurilor vestimentare antice purtate de daci, modificarile in timp referindu-se doar la diversitatea materialelor utilizate si tehnologiile de prelucrare ale acestora.
Reprezentarile cioplite sau sculptate in antichitate, ii infatiseaza pe daci avind siluete robuste puse in valoare de vesmintele confectionate din tesaturi de casa, simple ca croiala, comode, lipsite de elemente decorative expresive. Un aspect important care trebuie mentionat este decenta costumului purtat de daci, lipsit de decolteuri sau volum exagerat.
Din descrierile lui Strabon aflam si despre felul cum aratau barbatii daci, care erau de statura inalta, „lati in umeri” si aveau „pumnii ca ciocanele de spart ziduri”. In majoritatea cazurilor dacii sint reprezentati purtind barbi si plete, potrivit moldovenii.md
Populatia Daciei era compusa din nobili, oameni liberi si sclavi, astfel principalele documente asupra costumelor dacice atesta si unele deosebiri de rang. Nobilii aveau dreptul sa-si acopere capul cu o caciula de pisla cu forma țuguiata numita „pilos” sau „pileus” de la care li se trage si denumirea de „pileati”, in timp ce ceilalti „comati”, care formau grosul armatei, (taranii si mestesugarii) purtau parul lung „capillati”. O alta deosebire a tinutelor nobililor era centura decorata cu o pafta ornamentala la care era atasata sabia.
- Costumul purtat de femei. Femeile mai ales cele din clasa privilegiata purtau capul acoperit cu o naframa legata peste parul strins in coc, pe cind cele din popor umblau cu capul descoperit. Exista insa si reprezentari ale femeilor care poarta parul pieptanat cu carare la mijloc si impletit in cosite. Tinuta eleganta, infatisata pe Columna lui Traian se compunea dintr-o rochie-tunica lunga, peste care era drapata ingenios o mantie larga, in timp ce imbracamintea comuna, reprezentata in reliefurile de la Adamclisi, era alcatuita dintr-o camasa de pinza incretita la git, de o forma purtata pina azi in Moldova, peste care este incinsa de la briu in jos o bucata de tesatura asemeni catrintei.
Un rol aparte in tinutele femeilor aveau bijuteriile si accesoriile vestimentare. Datorita calitatilor materialelor din care au fost confectionate unele din acestea pot fi analizate pe viu, deoarece sint pastrate in colectiile muzeelor lumii. Podoabele si obiectele din metal pretios gasite in sapaturile arheologice dau dovada de multa maiestrie si ingeniozitate.
Bineinteles ca pe parcursul evolutiei sale, costumul dacilor a adoptat si unele elemente din vestimentatia popoarelor conlocuitoare, reusind insa sa pastreze in marea lor majoritate piesele vestimentare locale: camasa incretita la git, catrinta, cingatorile, dar mai ales pe cele potrivite climei mai reci, ca bonditele, cojoacele de blana, opincile si caciulile tuguiate. Vestigii ale acestora mai pot fi admirate in tinutele buneilor de la tara, care pina in prezent au ramas credinciosi portului vechi.
Latinitatea și scriitorii români
Mitul dacic și Eminescu
Limba română,reprezentanta a latinității răsăritene, a fost de-a lungul timpului,cântată și slăvită în lucrările lor de mulți scriitori români,care și-au închinat viața și munca lor patriei,fiind conștienți de sorgintea nobilă a acestei limbi și de cultura pe care acesta o presupune.
Sub aspect literar,tendința dacizantă culminează ăn a doua jumătate a secolului XX-lea,prin scrierile lui Mihai Eminescu.Tema dacică se regăsește atât în marile poeme ''Memento Mori'',''Rugaciunea unui dac'' si ''Sarmis'' cât și în proiectele dramatice.În poezia ''Memento Mori'',Eminescu realizează o evocare a civilizațiilor de la origini.Aici viziunea eminesciană asupra Daciei este paradisiacă,scriitorul refacănd imaginea unui popor apus.
Mitul dacic ocupă în creaţia lui Mihai Eminescu un loc privilegiat. Istoria şi spiritualitatea dacilor, reprezintă pentru el un timp eroic, ce se deapănă într-un spaţiu edenic aflat sub tutela zeului Zamolxe, egalul lui Odin cu care stă personal la masă.
Sub pecetea dacismului, Eminescu exprimă cel mai bine, panorama civilizaţiilor, care, în succesiunea lor pe firmamentul istoriei, evocă poetului motivul „deşertăciunii deşertăciunilor”.
Singurul lucru pe care-l consideră peren, este moştenirea dacică pe care o extinde până în vremea „descălecatelor” şi mai departe,desluşind-o în legendele populare.
În spiritul poetic comun epocii sale, romantismul, prin poeziile sale având ca temă dacismul, Mihai Eminescu se încumetă să scrie o epopee lirică a mitului dacic, care cuprinde istoria de la mitul creaţiei şi până în vremea marilor voievozi români. În această ordine de idei, Dacia mitică rămâne undeva în afara timpului istoric, iar miturile sale devin nişte repere fără de care neamul românesc ar rătăci prin istorie. În conformitate cu adevărul istoric, Dacia lui Mihai Eminescu nu cunoaşte barbaria!
De multe ori romanitatea atât de elogiată de istoricii noştri oficiali este raportată la dacism, prin acest antagonism punându-se în valoare nu numai vechimea exemplară a civilizaţiei dacice ci şi decadenţa „Imperiului Lumii” – Roma.
În viziunea eminesciană, Roma devine o civilizaţie coruptă, perimată şi sortită pieirii. În antiteză, Dacia, apare purificată prin jertfă de sânge, hărăzindu-i-se un viitor ce transpare în poezia „Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie”.
Cucerirea romană nu are efecte benefice asupra Daciei, cuceritorii fiind supuşi blestemului lui Decebal, si prin aceasta, a întregului popor dac, păstrător al legii şi datinii străbune.
În dacismul lui Mihai Eminescu, se face o disociere clară între lumea romană şi cea a dacilor hiperboreeni prin „Dunărea bătrână” care desparte cele două civilizaţii antagonice.
Prin toate cele prezentate până acum despre dacismul lui Eminescu se poate observa că el este în perfectă consonanţă cu istorici ca A.D. Xenopol şi N. Densuşianu, care au ridicat civilizaţia dacică străveche pe cele mai înalte culmi ale gloriei.
- Limba română este o limbă romanică.Limba română se formează începând cu anul 106 și se întinde pană în sec VII-lea.
- Primul document,descoperit scris în limba română,datează din anul 1521 și anume ''Scrisoarea lui Neacșu''
- Limba mamă este limba latina.Curentul dacismului neagă influența latinii asupra lb.române.Ea provine din latina vulgară/populară,latina vorbită de oamenii neinstruiți.Latina e spontană și ignoră regulile clasice și latina populară e vorbită de coloniști,cei care colonizează teritoriile cucerite.
Cronicarii & Latinitatea
Primul care demonstrează latinitatea limbii române este Grigore Ureche cel care deschide seria cronicarilor moderni,cu un talent nativ.El excelează în povestirea de evenimente istorice cu caracter evocator și se bazează pe surse oferite de istorie.Acesta a scris o lucrare numită''Letopisețul Țării Moldovei'', consacrat special acestei probleme,intitulat ''Pentru limba noastră moldoveneasca'', pentru care conchide cu mândrie că ''de la Rim (Roma) ne tragem; și cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul.''
Lui Grigore Ureche îi urmează alți scriitori și lingvisti care susțin în lucrările lor sorgintea latină a limbii române.În ''Istorie în versuri polone despre Moldova si Țara Românească '',marele cronicar și cărturar cu o personalitate umanistă,Miron Costin ce realizează o sinteză a schemei structurii limbii române: ''Unde trebuia sa fie Deus,avem Dumnezeu sau Dumnedzeu,al mieu în loc de meus, așa s-a stricat limba;''. Iar în opera ''De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor'', așa cum indică și titlul,cronicarul își propune să scoată ''lumii la vedere felul neamului'', din ce izvor și semințe sîntu lacuitorii țarei noastre,Moldovei și Țarii Muntenești și românii din țările ungurești''.
Dimitrie Cantemir a fost una dintre cele mai importante
personalități umaniste a culturii Române.Acesta prezintă rădăcinile adânci ale ''romano-moldo-vlahilor'', săpând adânc în istorie până la înstreinarea lui Eneas la Latium, continuând cu întemeierea Romei de către Romulus, și ajungând la anul 107, ''anul întocmirii firii omenești: ''Iara a romano-moldo-vlahilor niam,de vom vre să credem adeverinții,care în hronice mărturisește, de-i vom căuta ce mai de pre urma vîrsta (de când adeca Traian împăratul din Roma,înparatiasa cetaților,alegînd cetațeni romani,în Dachiia i-au trecut)..''.
Scriitorii și Latinitatea
Apărută în sec al XVIII-lea,școala Ardeleană avea drept scop afirmarea drepturilor politice ale poporului român din Transilvania.Pătrunși de ideile luministe, reprezentanțip acesteia,Samuil Micu,Gheorghe Șimcai,Petru Maior și Budai-Deleanu,priveau instrucția,prin școală sau prin intermediul cărții,ca un mijloc de luminare și de progres,modul prin care se ajungea la conștiința de sine,la descoperirea valorilor umane și a drepturilor lor ca oameni.Opera de cultură a reprezentanților școlii Ardelene prefigurează, prin tematica ei,unitatea românească și originea pur romana a poporului român.
Gheorghe Șimcai în opera ''Hronica românilor li a multor neamuri'' încearcă să dovedească sorgineta romană a poporului român ''Din partea coloniei, carea au remas in Dachiia Veche..s-au prasit apoi toti romamii cat sunt de a stanga Dunarei,cum cura in Marea Neagra iara din partea coloniei carea s-au trecut Dunarea si s-au asezat in Dachia cea noao,(s-au prasit romanii cei ce sunt de-a dreapta Dunarei care s-au numir dupa aceea amu vlahii (si cei ce au ramas de-a stanga Dunarei intaiu romanii(mai pe urma mnteni,moldoveni,margineni)..etc.
Dintre istoricii școlii Ardelene,Petru Maior este teoreticianul intransigent al rădăcinii pur romane a poporului nostru. El este acela care acordă cel mai mult spațiu discutării purității neamului nostru și face cea mai lungă demonstrație a acestei probleme în opera cu caracterul polemic ''Istoria pentru începutul românilor în Dachia''.
Procesul de formare a poporului și a limbii române
Începe odată cu războaiele dintre daci și romani (101-102. 105-106) în timpul celor două războaie,dacii fiind ținta romanilor.
Se poate conchide, deci, că procesul de formare a poporului român şi a limbii române s-a desfăşurat de-a lungul unei considerabile perioade de timp pe teritoriul de astăzi al României în două etape principale: mai întâi romanizarea dacilor şi apoi transformarea treptată a latinei vorbite într-o limbă romanică, româna comună, ea însăşi în mare parte diferită de înfăţişarea limbii române din Evul mediu.Procesul de romanizare începe în anul 106,contribuind la acesta, în primul rând,armata romană,prezentă în număr mare în Dacia.Provincie de graniță.supusă în permanență atacurilor barbare,Dacia a beneficiat de prezența a două legiuni și a numeroase trupe auxiliare. Soldații romani au fost cantonați în castre romane în jurul cărora se va dezvolta o înfloritoare viață economică. Numărul .coloniștilor romani aduși de Traian în Dacia a fost mare.Ei proveneau de pe întreg cuprinsul imperiului și toți vorbeau limba latină.Imigrarea masivă determină o urbanizare accentuată a provinciei,multe așezări situate lângă vechile dave dacice sunt ridicate la rangul de municipii și colonii (Apulum,Napoca,Potaissa).Ele erau organizate după modelul roman și constituiau adevărate focare de romanizare a acestui teritoriu.Procesul de romanizare a populației daco-getice a continuat până în sec VII-lea când se consideră limba română ca formată.
După retragerea legiunilor romane,Dacia rămâne în parte în stăpânirea Dacilor liberi.Dintre toate neamurile care și-au exercitat mai apoi dominația temporară în Dacia,slavii sunt aceia care au avut mai multă însemnătate.Ei au lăsat daco romanilor o însemnată moștenire care constă în toponime,onomastică și în general în limbă.De fapt poporul român și-a căpătat caracteristicile sale etnice complete numai după ce elementului esențial daco-romanic i s-a adăugat elementul slav.
Legenda ''Traian și Dochia'' , simbolizează constituirea insăși a poporului român.
În secolul VI și VII se constituie dialectele limbii române, fiind patru la număr(dacoromâna,aromâna,meglenoromâna și istroromâna).Românii învinși de valurile migratoare vorbesc aceste subdiviziuni ale limbii.Dialectul daco-român a devenit între timp limbă.