Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Instrumente muzicale

Stiinta si arta
by

Ghetiu Gege

on 4 January 2013

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Instrumente muzicale

Pianul Vocea Desi toate instrumentele folosesc aceleasi principii pentru a produce sunete si produc aceleasi frecvente,
modul in care sunt construite si









materialele care le alcatuiesc determina ce tonuri ale frecventei vor rezona, astfel determinand sunetul specific fiecarui instrument. Instrumentele muzicale fizica si functionarea lor Chitara La baza, pianul functioneaza in felul urmator: la apasarea unei clape, un ciocanel este ridicat si loveste o coarda care produce sunetul. Desi pare simplu, mecanismul pianului este cu mult mai complicat, daca ne gandim ca in spatele fiecarei clapa se afla mai mult de 100 de piese.
In mare, pianul este alcatuit din 5 componente: cadrul, diafragma, corzile, pedalele si clapele.
Daca studiem cu atentie fiecare dintre aceste componente si functia lor, vom observa similaritati intre pian, chitara si voce,desi par atat de diferite. Pentru inceput, cadrul trebuie sa
suporte tensiunea exercitata de cele
aproximativ 200 de corzi si de asemenea contribuie
la realizarea unei camere de rezonanta. Practic, cadrul trebuie sa suporte aproximativ 30 de tone, de aceea este facut din fonta. Fiecare clapa actioneaza un ciocanel, care e
acoperit cu pasla, si un amortizor, printr-un mecanism extrem de complex. Ca si la chitara, daca ciupesti o coarda si nu iei degetul de pe ea, vibratiile se vor opri imediat. In mod asemanator, de la clapa la ciocanel se ajunge prin multe alte piese care impiedica oprirea instantanee a vibratiei sunetului. Imediat ce atinge coarda, ciocanelul se indeparteaza de aceasta pentru a-i permite sa vibreze.
Sunetul unei note se mentine doar atata timp cat clapa este apasata si asta datorita amortizoarelor. In momentul in care clapa este apasata, acestea se indeparteaza de coarda, lasand-o sa vibreze libere. In momentul in care clapa nu mai este actionata, amortizorul ia din nou contact cu coarda. Efectul lui este anulat si cu ajutorul pedalelor, atunci cand clapa nu mai poate fi actionata, insa sunetul trebuie sa rezoneze in continuare.
Totul este actionat print-un sistem de tije si parghii. Ca si la chitara, corzile nu sunt
suficiente pentru a produce un sunet rotund, amplu. Pentru asta, sunetele trebuie ajutate sa rezoneze, iar la pian acest lucru se realizeaza cu ajutorul diafragmei si a “podului”. Pentru a face din nou o corelatie intre instrumente, podul este intalnit si la chitara, in timp ce diafragma pianului este asemanatoare cu cea umana, care ajuta tot la rezonarea sunetelor. Diafragma consta inr-o placa subtire, dintr-un anumit tip de lemn, si este unul din elementele care necesita cea mai mare atentie. Asadar, desi simpla vibratie a corzilor emite un sunet destul de “sec”, vibratiile se transmit prin diafragma. Forma neregulata a « podului » si pozitionarea sa asigura vibratia diafragmei la frecvente cat mai diverse. Nu in ultimul rand, sunetele
nu se pot produce fara corzi. Evident, orice
sunet se realizeaza cu ajutorul corzilor,
fie vocale sau pentru pian ori chitara.
Sunetele acute sunt produse de corzi mai subtiri,
mai tensionate si mai scurte, frecventa lor inalta fiind determinata de numarul mare de ori in care vibreaza o coarda. La polul opus, corzile mai groase, mai lungi si
mai putin ternsionate produc sunetele mai grave.
Acest lucru e universal valabil si dpdv vocal, cat si la
chitara.
La pian, corzile sunt dispuse diagonal pentru a fi mai
lungi, astfel oferind un sunet mai clar si mai plin.
Pentru registrul grav, exista doua corzi/clapa
(ba chiar si numai una), in timp ce pentru cel
acut, fiecarei clape ii corespund
cate 3 corzi. Asemeni tuturor
celorlalte instrumente, si
vocea umana este tot un instrument care nu poate fi utilizat corect fara a sti cum trebuie folosit. Asemeni chitarii, si in corpul uman trebuie sa existe o cutie de rezonanta, ca la pian exista diafragma, si evident, sunetele nu s-ar
forma fara ajutorul
corzilor. Comparativ cu
instrumentele amintite
anterior,un factor extrem de important
il constituie respiratia, care alimenteaza sunetele. Odata cu aceasta actiune, se creeaza camera de rezonanta. Aerul trebuie dus in diafragma, muschii interconstali se destind, iar gatul trebuie sa creeze cat mai mult loc in care suntele sa rezoneze. Astfel, valul palatin (omusorul) se ridica, iar radacina limbii, glota, coboara (senzatie asemanatoare cascatului),pentru a face loc sunteleor. Pentru sustinerea notelor, muschii . abdominali se contracta, si astfel practic tot . corpul participa la emiterea unei note,
asemeni unui instrument muzical Din punct de vedere
fizic, vocea poate fi privita ca un instrument de suflat, alcătuit dintr-o sursă de aer – plămânii si
muchii specifici – care acionează un oscilator alcătuit din corzile vocale, semnalul produs fiind condus printr-un rezonator, de unde este radiat spre exterior
prin intermediul organelor de articulatie Sunetul rezoneaza, in functie de tonalitate si intensitate, in diferite parti
ale corpului:
-Pieptul e responsabil de sunetele grave
-gatul e responsabil de sunetele obisnuite vorbirii
-la nivelul gurii rezoneaza notele mai inalte, deschise
-la nivelul sinusurilor se produc sunetele inalte si puternice, deschise
-in cutia craniana rezoneaza suntele foarte . inalte, inchise, mai putin puternice Diferenta tonalitatii intre vocea barbatilor si a femeilor este datorata de grosimea corzilor vocale, care la femei sunt mai subtiri. Asemeni corzilor de pian/chitara, corzile subtiri produc sunetele . . mai inalte Deoarece oscilaþiile acustice ale aerului sunt transformate de ureche în senzatii auditive, se impune definirea caracteristicilor fiziologice ale unui sunet prin stabilirea corelatiei care existã între aceste mãrimi si mãrimile fizice corespunzãtoare excitatiei.
Din punct de vedere subiectiv un anumit sunet are trei caracteristici fiziologice care îl deosebesc de celelalte sunete: înãltimea(clasificare dupa frecventa) tãria(sau intensitatea) si timbrul(componenta spectrala). Senzatia auditivã nu depinde numai de tãrie, înãltime si timbru, fiind determinatã si de regimul tranzitoriu din perioadele de formare si de stingere a sunetului, de durata emiterii sunetului si de uniformitatea cu care este emis. Chitara este un instrument
muzical cu coarde ciupite. Ea are
un gât lung, delimitat cu ajutorul tastelor,
si o cutie de rezonanta ale cărei ambe fete
sunt plane. În lateral, se formează „umerii”
caracteristici, rotunzi, care dau corpului forma cifrei 8. Acordjaul standard în cvarte perfecte aduce cu cel al instrumentelor din familia violei.
Pentru a se obtine un sunet mai puternic, respectiv un ton mai percusiv decât al chitarei clasice, au început să
se folosească corzi de otel, care exercitau o presiune mai mare asupra gâtului si corpului chitarei. A fost găsită solutia la această problemă, structura interioară
suferind unele modificări (era adoptată structura
de sustinere in forma literei X). Astfel apărea
chitara western, ce a primit, prin retronimie, . . . denumirea de „chitară acustică”. Când o coardă
este făcută să vibreze, ia nastere
imediat o unda stationara. Înăltimea
notei produse depinde de lungimea corzii ai de tensiunea acesteia. Când cântă la chitară, muzicianul apasă corzile pe tastieră pentru a le scurta lungimea efectivă. Apăsând o coardă la jumătatea
lungimii ei, se obtine o frecventa de
vibratie de două ori mai mare decât cea
a întregii corzi, adică o octavă mai
înaltă decât frecventa
fundamentală a corzii Ca să poată fi auzit, sunetul
produs de o coardă trebuie amplificat.
Aceasta se face de obicei cu ajutorul unei cutii
de lemn, numită cutie de rezonanta, care formează corpul chitarei. In anii 1930, chitaritii din fomaiile de muzică de dans i cei din bandele de jazz au început să îi amplifice instrumentele, pentru ca acestea să poată fi auzite mai bine de către spectatori. Un traductor electromagnetic (o doză electromagnetică) este amplasat în spatele corzilor, transformând variaia distanei faă de coarda în micare în semnale electrice care pot fi amplificate i reproduse la volumul dorit de către un difuzor . Multe din chitarele moderne sunt special construite pentru a profita de această tehnică.
În cazul lor, importana corpului chitarei s cade
simitor, deci el poate fi construit din
material masiv. Rezonanta naturală Sunetul emis de o sursă are un caracter complex, deoarece, în afară de sunetul fundamental, sursele sonore emit i diferite armonici superioare (sunete ce au frecvenele egale cu multipli ai frecvenei sunetului fundamental). Analiza structurii unui sunet permite obinerea unui spectru caracteristic fiecărei surse (aa numita amprentă sonoră). Această proprietate permite recunoaterea persoanelor după voce.
Sunetele armonice (armonicele superioare ale unui sunet, rezonanta naturală a sunetului) sunt vibratii care însoesc vibraia fundamentală de acelai tip i care se produc cu o frecvenă egală cu un multiplu întreg al frecvenei vibraiei fundamentale. Rezonana naturală a sunetului este un sunet ce se produce simultan cu sunetul fundamental datorită vibraiei corpului sonor nu numai în întregime, ci i pe segmente (1/2, 1/3, 1/4 etc. până la ∞) i a căror frecvenă este un multiplu întreg al frecvenei sunetului fundamental; acesta, sunetul fundamental, este cel mai grav sunet, se aude cel mai bine, se notează cu 1, fiind considerat drept singurul sunet propriu-zis; celelalte sunete, mai acute, armonicele superioare, se notează în continuare 2, 3, 4, însoesc într-o măsură mai mare sau mai mică sunetul fundamental în funcie de natura instrumentului. Sunetele muzicale si frecventa lor Procesul prin care se atribuie nume de note diferitelor înălimi (frecvene) se numete acordare. În muzica contemporană, acordajul se realizează astfel încât frecvenei de 440Hz să îi corespundă nota La (A).
Diferena în numărul de vibraii pe secundă dintre două sunete cu înălimi diferite se numete interval (primă- aceeai înălime,secundă, teră, cvartă, cvintă, sextă, septimă, octavă, .a.m.d). Două sunete cu frecvena f, respectiv 2f, se află la o octavă unul de celălalt, deci reprezintă aceeai nota muzicala. Spre exemplu, fiecare notă La poate fi exprimată matematic astfel:
An+4 = 2^n*440 Hz Astfel, folosind formula de mai sus, putem obine lista de note La cu înălimiile cuprinse între 20Hz si 20,000 Hz, adică spectrul auditiv uman.
•A0 = 27,5 Hz
•A1 = 55 Hz
•A2 = 110 Hz
•A3 = 220 Hz
•A4 = 440 Hz
•A5 = 880 Hz
•A6 = 1.760 Hz
•A7 = 3.520 Hz
•A8 = 7.040 Hz
•A9 = 14.080 Hz Johann Sebastian Bach a fost cel care a introdus scara uniform temperată în muzica. În această scară există 12 semitonuri în interiorul fiecărei octave, frecvenele notelor succesive separate printr-un interval de un semiton formând un raport constant, egal cu 1,0594631. Tabelul alăturat prezintă notele muzicale cuprinse în intervalul 110 Hz i aprox. 523 Hz
Full transcript