Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Arta Greciei Antice

No description
by

Caleidoscop Zaharia

on 2 November 2014

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Arta Greciei Antice

1. Epoca Arhaica
Sculptura in epoca arhaica este mai conventionala in ce priveste reprezentarea figurilor masculine si feminine. Acestea erau sculptate intr-un bloc masiv de piatra, figurile erau reprezentate in aceeasi pozitie frontala, cu piciorul stang adus inainte, parul bogat, buzele pline, ochii migdalati. O particularitate a sculpturii si a arhitecturii grecesti este policromia, pictarea suprafetelor de piatra ale monumentelor si statuilor in culori vii.
2. Epoca Clasica
Din epoca clasica sunt cunoscute unele centre de sculptura, dintre care cel mai important la Atena. Au existat diferite stiluri, de la cel sever, caracterizat prin simplitate si austeritate, la cel clasic.
Reprezentantii stilului clasic sunt Policlet, care a realizat mai ales statui in bronz, Myron a adus in sculptura greaca clasica reprezentarea miscarii, prin statui precum Discobolul si Fidias, cel mai ilustru dintre sculptorii greci, totodata arhitect, pictor.
3. Epoca Elenistica
In epoca elenistica, sculptura greaca insista asupra reprezentarii diferitelor emotii, prin gratie si senzualitate. Din aceasta perioada dateaza opere precum Venus din Milo, Apollo din Belvedere si Colosul din Rhodos.
Marea majoritate a operelor de sculptura grecesti nu s-au pastrat ca originale, ci doar in copii romane, adeseori de mai mici dimensiuni si realizate in alte materiale, spre exemplu in marmura in loc de piatra sau metal.


Arta Greciei Antice
Arta Greciei Antice a avut o influenta enorma asupra culturii multor tari Europene si chiar din toata lumea. In vest, arta Imperiului Roman a derivat din cea greaca. In est, cuceririle lui Alexandru Macedon au initiat mai multe secole de negot intre Grecia, Asia Centrala si India, ce au rezultat in formarea artei Greco-Budiste, cu ramificatii pana in Japonia. Dupa perioada Renasterii, in Europa, estetica umanista si standardele tehnice inalte au inspirat sute de artisti europeni. Pana si in secolul XIX, stilul clasic, inspirat din cel grecesc a dominat arta lumii de vest.
Arta Greciei Antice

Periodizarea Artei Greciei Antice
1. Perioada arhaică (sec. XII – încep. sec. V î.Hr.)
Prima cristalizare a unei concepţii de tip antropocentric. Apariţia primelor temple greceşti. In sec. VII se conturează cele două ordine fundamentale: doric şi ionic. Statuara grecească se desprinde treptat din rigorile stricte ale canonului egiptean, alcătuind o nouă tipologie antropomorfă. Statuile de tinere fete (kore) şi tineri (kouros) sunt încă axiale, frontale şi păşesc uşor înainte, dar trăsăturile lor devin într-un nou mod expresive, chiar dacă se menţin în limitele unui limbaj plastic convenţional. Apare o nouă problemă de ordin artistic: relaţia corpului cu veşmîntul văzută ca relaţia între structură şi ornament, puse reciproc în valoare. Acelaşi raport armonios esenţă/aparenţă este instaurat întrecondiţia spirituală şi cea corporală prin competiţiile sportive (în 776 î.Ch. încep primele jocuri olimpice).

2. Perioada clasică (sec. V – sec. IV î. Hr.)
În cadrul acestei perioade întâlnim 2 subdiviziuni (faze):
a) clasică propriu-zisă (sec. V Î. Hr.)
- perioada clasică propriu-zisă a fost perioada de apogeu a artei greceşti
- în această perioadă este construit complexul architectural de pe Acropolea Atenei (în timpul lui Pericle)
- arhitecţii desemnaţi de Pericle pentru construirea acestui complex architectural au fost Ictinos, Callicrates şi Carpion (pentru Parthenon) şi Mnesicles (pentru Propilaea şi Erehteion), sub supervizarea lui Fidias (Phidias).
b) clasică târzie (sec. IV î. Hr.)
- caracteristica dominantă a acestei perioade (etape de perioadă) a constituit-o laicizarea programelor constructive ale polisurilor, în sensul că se dezvoltă arhitectura laică: teatre, stadioane, gimnazii.

3. Perioada elenistică (sf. sec. IV î. Hr. – sec. I î. Hr.)
- perioada elenistică înseamnă de fapt fuziunea care a avut loc între civilizaţia greacă şi civilizaţiile locale din cadrul Imperiului macedonean (al lui Alexandru cel Mare)
- civilizaţia greacă a fost ca un liant pentru civilizaţiile locale, foarte diverse, în sensul că, elemental de unitate în civilizaţia elenistică a fost dat de civilizaţia greacă.
- datorită puternicelor influenţe orientale, se caracterizează prin fast, grandoare, exces decorativ şi patetism al limbajului plastic. Pierderea măsurii clasice, a simţului armoniei şi echilibrului sunt simptomele caracteristice perioadelor de criză pe care arta leoglindeşte într-un limbaj metaforic ce-i este propriu.


Templul lui Poseidon
Sculptura
Venus din Milo Apollo din Belvedere Colosul din Rhodos
Olarit-Vase din lut si metal
In special in perioada arhaica, un mod important de exprimare a creativitatii grecesti si de dezvoltare a tehnicii de prelucrare a bronzului a fost olaritul si vasele din lut si metal. Acestea se gaseau de obicei depozitate, pe trepieduri, in sanctuare ca si ofrande pentru zei. Mai tarziu, cu dezvoltarea celorlalte arte, vasele au devenit din ce in ce mai putin importante, desi productia acestora nu a fost oprita complet.

Pictura pe vase a cunoscut diferite stiluri, in functie de epoca si scoala artistica. Au existat, spre exemplu, stilul figurilor rosii pe fond negru sau alb, cel al figurilor negre pe fond alb si altele. Formele si dimensiunile vaselor, unele utilitare (pentru pastrarea cerealelor, uleiului de masline, vinului etc.), altele decorative ori de lux, pentru parfumuri si farduri sau cu rol in ceremonii religioase, sunt extrem de variate.Vasele propriu-zise erau realizate de mesteri olari iar decorul era executat de pictori cum a fost Euphronios, care isi semna uneori vasele. 

Destul de rar, vasele erau inscriptionate, fie prin crearea formelor in lut inainte de ardere, fie prin pictarea pe deasupra. Aceste inscriptii contineau de obicei numele creatorilor lor, numele negustorilor care le vindeau, sau diferite mesaje relevante cu pictura de pe vas.
Fragment dintr-o cupă de vin cu Ahile, pictat de Douris. Vasul este din anul 490 î.Hr.
Amfora
Figurine din teracota
La început destinate folosirii în cadrul ceremoniilor religioase, figurile din pământ ars ("teracotă") realizate în epoca elenistică au un scop decorativ sau de uz funerar. Finețea modelării permite obținerea unor adevărate statui în miniatură. Pictate în culori vii, ele reprezintă de cele mai multe ori femei elegante în scene pline de farmec.

Într-un gen total diferit sunt figurile cu caracter grotesc, reprezentând corpuri diforme, în contrast cu idealul grec clasic de frumusețe. Răspândite mai ales în zona orașului Tarsos din Asia Mică, dar și la Alexandria, ele erau destinate probabil unor scopuri medicale (orașul Smirna era vestit pentru școala sa de medicină) sau poate erau simple caricaturi de amuzament.

Figurile de Tanagra sunt statuete de teracotă produse în secolele al IV-lea și al III-lea î.Ch. în întregul bazin mediteranian de răsărit. Termenul "Tanagra" provine de la numele orașului micenian Tanagra din Beoția, unde în 1870 - în urma unor săpături arheologice - au fost găsite pentru prima dată sute de asemenea exemplare într-o necropolă antică. Aceste stauetete reprezintă în special femei (patriciene sau dansatoare), efebi sau copii, într-o manieră foarte realistă. Figurile erau colorate prin aplicare de argilă de diverse culori.

În secolele al V-lea şi al IV-lea (500—330) statuetele de teracotă prezintă unele particularităţi tehnice specifice. Tiparele se instaurează deplin, ele fiind folosite nu numai pentru capete, ci pentru întreaga piesă. Deseori tiparele sînt utilizate doar pentru faţa statuetei, care este goală pe dinăuntru, partea din spate fiind sumar modelată cu mîna. Frontalitatea unor astfel de figurine este implicită, ca şi a acelora cărora le lipseşte complet partea din spate. Doar pentru figurinele mai mici se lucra spatele, manual. Aceasta caracteristica se pastreaza si pentru statuile mai masive din perioada elenistica.


Pictura
<-- Stil arhaic
Stil sever -->
<-- Stil inflorit
Stil liber -->
Va multumim pentru atentie
V-au prezentat:
Zaharia-Lefter Rares-Petru
Chirita Paul
Cioata Iulian
Luca Dorian
Grigoriu Diana
Sarion Lorena
Pruteanu Mara
Cu excepția a câtorva fragmente, picturile grecești antice nu au supraviețuit timpului. Avem reprezentări naturale ale unor scene mitologice în cadrul ceramicii, iar din epoca elenistă picturi sub formă demozaic

Cu picturi se decorau interioarele. Se făceau si tablouri portabile, care se expuneau intr-o sala cu șiruri lungi de coloane, numita „Pynacles”. De aici vine denumirea de pinacoteca, folosita in toata lumea (o clădire cu săli mari unde se expun tablouri spre a fi văzute de public).

In pictura decorativa, aderenta la zidurile interioare si exterioare, grecii antici au reprezentat figuri omenești, plante, animale ori motive geometrice. Ca si in sculptura, in pictura s-a ținut seama de aspectele vieții, ale realității înconjurătoare, care au fost observate cu mult intens de către artiști.

In pictura, principalele stiluri care se pot observa sunt:
simplu sau clasic
inflorit
sever
arhaic

In stilul
simplu sau liber
, se renunta la conventiile arhaice in ceea ce priveste desenarea ochilor.Pictorii se bucura de corelația între fondul negru și figurile roșii și între reprezentare și cadrul sau.

Pictorul din Eretria asigura trecerea la stilul
înflorit
. Pe un epinetron el a desenat cu precizia unui miniaturist un întreg grup de personaje feminine, zeițe sau muritoare, care au poziții diferite ce le pun în valoare grația și suplețea, acestea fiind principalele caracteristici ale corpului uman evidențiate în stilul pe care acesta l-a inițiat.

Stilul
sever
se caracterizează printr-o înclinație spre austeritate sau sobrietate: un nas și par care o scurtează, față se lățește și rămâne impasibilă, în timp ce se renunță la ochii îngustați și la surâsul caracteristic capului
arhaic
; pliurile veșmintelor sunt tratate fără nici un fel de manierism, în timp ce trupul este reprezentat cu precizie anatomică, fără a caută efectul decorativ, deosebindu-se piciorul de joc de piciorul de sprijin, permițând o ușoară legănare a soldurilor, care evita orice rigiditate.
1. Epoca Arhaica
Sculptura in epoca arhaica este mai conventionala in ce priveste reprezentarea figurilor masculine si feminine. Acestea erau sculptate intr-un bloc masiv de piatra, figurile erau reprezentate in aceeasi pozitie frontala, cu piciorul stang adus inainte, parul bogat, buzele pline, ochii migdalati. O particularitate a sculpturii si a arhitecturii grecesti este policromia, pictarea suprafetelor de piatra ale monumentelor si statuilor in culori vii.
2. Epoca Clasica
Din epoca clasica sunt cunoscute unele centre de sculptura, dintre care cel mai important la Atena. Au existat diferite stiluri, de la cel sever, caracterizat prin simplitate si austeritate, la cel clasic.
Reprezentantii stilului clasic sunt Policlet, care a realizat mai ales statui in bronz, Myron a adus in sculptura greaca clasica reprezentarea miscarii, prin statui precum Discobolul si Fidias, cel mai ilustru dintre sculptorii greci, totodata arhitect, pictor.
3. Epoca Elenistica
In epoca elenistica, sculptura greaca insista asupra reprezentarii diferitelor emotii, prin gratie si senzualitate. Din aceasta perioada dateaza opere precum Venus din Milo, Apollo din Belvedere si Colosul din Rhodos.
Marea majoritate a operelor de sculptura grecesti nu s-au pastrat ca originale, ci doar in copii romane, adeseori de mai mici dimensiuni si realizate in alte materiale, spre exemplu in marmura in loc de piatra sau metal.
Reprezentanții artei grecesti
In Grecia Antica s-au remarcat multipli artiști, despre care, insa, nu avem prea multe informatii. Cei mai importanti, ce au ajuns pana la noi, sunt:
Pictori:
Pictorul lui Ahile
Pictorul Kleophrades
Pictorul din Berlin
Sculptori:
Phidias - designul si constructia Parthenonului, Statuia lui Zeus din Olimpia, statuia Athenei Parthenos
Praxiteles - Tanarul de la maraton, Afrodita din Knidos, sculptura ce a facut nudul feminin respectabil pentru prima oara in perioada clasica tarzie
Lysippos - statuia lui Hermes
Arhitecti:
Calicrates - Templul Athenei de la Atena
Chersiphron si fiul acestuia, Metagenes - Templul lui Artemis din Efes
Antistates, Callaeschrus, Antimachides si Porinus - Heraionul din Samos
Calicrates si templul Athenei
Phidias si Parthenonul
Arhitectura
Arhitectura Greciei antice ilustrează interesul grecilor pentru organizarea orașelor-state, realizarea de construcții funcționale pentru necesitățile lor materiale și spirituale și stabilirea unor principii estetice.

Pentru a obține perfecțiunea construcțiilor, grecii au inventat ordinele de arhitectură:
-doric, elaborat în perioada arhaică, se caracterizează prin robustețe, forme puternice și decorații sobre.
-pionic, elaborat în aceeași perioadă, este mai bogat decorat și are proporții mai zvelte și elegante.
-corintic, apărut mai târziu, la sfârșitul perioadei clasice, este asemănător cu ionicul, dar are capitelul mai bogat decorat.

Templele și teatrele grecești reprezentau clădiri mărețe ale Greciei antice. Templele erau construite pe piloni, fiind alcătuite din structuri rectangulare închise, cu acoperișuri joase, ce se sprijineau pe coloane. Teatrele erau prevăzute cu locuri pentru șezut (gradene), amplasate circular și pe niveluri diferite (trepte).

Astfel, cele mai importante monumente erau templele, cele mai cunosute si importante fiind cele din perioada clasica, precum Acropola din Atena, Partenonul, Templul Atenei Nike, Erechteionul.

Alte forme ale arhitecturii grecesti sunt:
-agora (piața publică): centrul spiritual, juridic, politic și comercial al comunității
-stadionul: loc public destinat întrecerilor sportive și olimpiadelor,
-palestra: construcție mai mică, acoperită, pentru întrecerile de gimnastică sau luptelor corp la corp,
-monumentul comemorativ: construit în cinstea unor evenimente importante sau unor eroi,

Agora
Palestra
Teatrul
Full transcript