Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Învăţarea prin cooperare şi învăţarea (inter)activ-creativă

No description
by

Manuela Horduna

on 10 May 2015

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Învăţarea prin cooperare şi învăţarea (inter)activ-creativă

Învăţarea prin cooperare şi învăţarea (inter)activ-creativă. Metode şi tehnici interactive de grup
Student: Horduna Manuela
Obiective

• Învățarea prin cooperare : principii, reguli de organizare,etape, efecte favorabile;
• Învățarea interactiv creativă : principii,profilul elevului activ și creativ,modalități de stimulare a atitudinii creative;
• Metode și tehnici interactive de grup : clasificare, exemple.

Multumesc pentru atentie !
Care a fost fundamentul învățării prin cooperare?
La începutul secolului al XX-lea, un grup important de pedagogi, psihologi, medici şi dascăli acuză cu vehemenţă instituţia şcolară pentru lipsa ei de adecvare la nevoile copiilor şi la cerinţele pieţei muncii. Şcoala, considerau ei, deformează copilul în loc să-l formeze, îi închide orizontul în loc să i-l deschidă, îl obligă la nemişcare, lipsă de reacţie şi deci, nu-l pregăteşte pentru viaţă.
Cercetări efectuate în ultimii 25 de ani arată că pasivitatea din clasă (înţeleasă ca rezultat al predării tradiţionale, în care profesorul ţine o prelegere, eventual face o demonstraţie, iar elevii îl urmăresc) nu produce învăţare decât în foarte mică măsură. Iată câteva rezultate ale acestor studii: Elevii sunt atenţi numai 40% din timpul afectat prelegerii și numai 20% din cele prezentate în ultimele 10 minute ale prelegerii.
(Cercetările menţionate sunt prezentate sintetic de Mel Silberman, Active Learning. 101 Strategies to Teach Any Subject, Allyn &Bacon, 1996)

Învăţarea prin cooperare -
argumente
Argument în favoarea învățării creative
Multe studii demonstrează faptul că învăţarea este mai eficientă atunci când elevii/studenţii sunt implicaţi în acest proces. Strategiile de instruire care angajează elevii în procesul de învăţare, stimulează gândirea critică, sporesc gradul de conştientizare şi de responsabilitate din partea acestora.

Instruirea interactivă, asociată tipului de învăţare şcolară interactivă şi creativă, implică conjugarea eforturilor ambilor agenţi educaţionali (profesorul – elevii/studenţii) în construirea cunoaşterii. Relaţia profesor-elev/student se redimensionează. Educatul îşi asumă rolul de subiect, de agent al propriei formări, iar profesorul este ghidul său în demersurile întreprinse. Este dezirabil ca învăţarea interactivă să determine, pe lângă implicarea activă a elevilor şi studenţilor, şi plăcerea de a descoperi şi de a învăţa prin dezvoltatea iniţiativelor personale. Acest fapt poate crea sentimentele pozitive – de încredere în propriul potenţial, de dorinţă de cunoaştere, de împlinire, motivând activităţile de cunoaştere viitoare.

Premise
Dezavantaje ale învățării și predării clasice
Un studiu vizând implicaţiile predării centrate pe discursul magistral (Johnson, Johnson, Smith, 1991) relevă că:
ƒatenţia elevilor descreşte cu fiecare minut care trece pe parcursul prelegerii;
prelegerea se potriveşte numai celor care învaţă eficient prin canal auditiv;
ƒprelegerea promovează învăţarea de nivel inferior a informaţ iilor factuale;
prelegerea presupune că toţi elevii au nevoie de aceleaşi informaţii în acelaş i ritm;
elevilor nu le place să fi e supuş i unei prelegeri.
Soluție eficientă - învăţarea prin cooperare?
Trăind într-o societate aflată într-o continuă schimbare în care explozia informaţională se desfăşoară în paralel cu explozia tehnologică în domeniul transmiterii informaţiei, este mult mai important să-i învăţăm pe elevi cum să înveţe eficient, să gândească critic, constructiv şi să găsească acele probleme care sunt importante şi utile pentru ei.
Învăţarea prin cooperare = strategie pedagogică ce încurajează elevii/studenţii să lucreze împreună în microgrupuri în vederea îndeplinirii unui scop comun.
Studiile de psihologie socială, centrate asupra dinamicii grupurilor, au pus în evidenţă faptul că interacţiunea
profesor – elev
nu este singura care influenţează procesul cognitiv al copiilor deoarece:
• climatul afectiv din grupul informal are o importanţă uriaşă asupra participării elevilor la activităţile şcolare;
• interacţiunile dintre elevi se reflectă în procesul de învăţare.

Paradigma tradițională vs. Paradigma experiențială
Principiile învăţării prin cooperare


Divizarea muncii în cadrul grupului – interdependenţa sarcinilor; interdependenţa resurselor; interdependenţa recompenselor.

Interacţiunea directă “faţă în faţă” între elevi:
• prin comportamentul manifestat în rezolvarea sarcinilor de învăţare elevii pot să-şi exprime interdependenţa pozitivă.

Răspunderea individuală a fiecărui membru al grupului:
• elevii cooperează acordându-şi ajutor şi sprijin şi asumându-şi răspunderea pentru ceea ce fac.

Abilitatea elevilor pentru lucru eficient în grup şi relaţionarea interpersonală:
• conducerea activităţii;
• luarea deciziilor;
• încrederea reciprocă;
• comunicarea deschisă şi cinstită;
• soluţionarea conflictelor.

Analiza şi evaluarea eficienţei activităţii în grup şi stabilirea de măsuri pentru îmbunătăţirea muncii în grup:
• se dezvoltă ataşamentul faţă de grup;
• elevii trebuie ajutaţi să conştientizeze faptul că este în avantajul fiecăruia dintre ei dacă ceilalţi colegi învaţă bine şi constituie un dezavantaj dacă ceilalţi nu învaţă suficient;
• învăţarea prin cooperare contribuie la dezvoltarea abilităţii elevilor de a înţelege perspectiva celuilalt din punct de vedere cognitiv şi pe plan emoţional de a-şi manifesta ataşamentul, grija faţă de semeni, comportamentul de ajutorare al celorlalţi;

REGULI CE TREBUIE RESPECTATE ATUNCI CÂND SE ORGANIZEAZĂ ÎNVĂŢAREA PE ECHIPE:
• Elaborarea unui plan de lucru în care se trec: elementele importante de studiat, sarcinile fiecărui membru, subtemele, aplicaţiile, locul de desfăşurare etc.
• Explicaţiile profesorului asupra importanţei temei de studiu şi a avantajelor muncii în grup pentru rezolvarea ei.
• Oferirea elevilor spre rezolvare a unei sarcini relevante din punct de vedere cognitiv şi social.
• Optarea pentru un număr optim de membri în grup (4-5) şi crearea unor echipe eterogene.
• Crearea posibilităţii membrilor echipei de a fi consiliaţi.
• Crearea unei atmosfere propice de lucru şi a unui spaţiu adecvat.
• Explicarea modului de evaluare a muncii colective şi a fiecărui membru în parte.


ETAPELE ÎNVĂŢĂRII PRIN COOPERARE


O primă etapă
are în vedere constituirea grupului de lucru. Membrii grupului trebuie să aibă anumite calităţi: să fie toleranţi faţă de părerile colegilor, să aibă optime abilităţi de comunicare, să nu fie egoişti, să acorde şi să primească ajutor etc.

A doua etapă
se concretizează atunci când participanţii se confruntă cu situaţia de rezolvat şi sunt stimulaţi să lucreze împreună pentru a o rezolva.

A treia etapă
este destinată reflecţiilor, incubaţiei şi tatonărilor.

A patra etapă
este rezervată dezbaterilor colective, când sunt confruntate ideile, sunt analizate erorile şi punctele forte.

A cincea etapă
se referă la structurarea demersurilor către finalul dezbaterii cu obţinerea concluziilor şi cu soluţionarea problemei.

REZULTATELE INVĂŢĂRII PRIN COOPERARE

Se crede, de asemenea, că rezultatele învăţării sunt mai bune atunci când învăţarea se desfăşoară prin cooperare.
1. Performanţe superioare şi capacitate de reţinere sporită;
2. Raţionamente de ordin superior mai frecvente, înţelegere mai aprofundată şi gândire critică;
3. Concentrare mai bună asupra învăţării şi comportament indisciplinat mai redus;
4. Motivaţie sporită pentru performanţă şi motivaţie intrinsecă pentru învăţare.
5. Capacitate sporită de a vedea o situaţie şi din perspectiva celuilalt;
6. Relaţii mai bune, mai tolerante cu colegii, indiferent de etnie, sex, capacităţi intelectuale, clasă socială sau handicapuri fizice;
7. Sănătate psihologică sporită, adaptare, senzaţie de bine;
8. Încredere în sine bazată pe acceptarea de sine;
9. Competenţe sociale sporite;
10. Atitudine pozitivă faţă de materiile de studiu, de învăţătură şi şcoală;


Principiile care stau baza construirii strategiilor didactice interactive


1) Elevii îşi construiesc propriile înţelesuri şi interpretări ale instruirii;
2) Scopurile instruirii sunt discutate, negociate, nu impuse;
3) Sunt promovate alternativele metodologice de predare – învăţare – evaluare;
4) Sarcinile de învăţare vor solicita informaţii trasdisciplinare
5) Evaluarea va fi mai puţin criterială şi mai mult reflexivă, integrând metode alternative de evaluarea
6) Sunt promovate învăţarea prin descoperire şi rezolvarea de probleme;



Profilul elevului activ și creativ

• devine coparticipant alături de profesor al propriei formări şi coresponsabil de realizarea şi efectele procesului de învăţare;
• îşi proiectează eficient proiectul de învăţare personalizat, îşi construieşte cunoaşterea, alegându-şi strategiile de învăţare, gestionându-şi timpul;
• dă dovadă de multă îndrăzneală în aprecierea critică a unui produs, de independenţă în abordarea şi analiza problemelor, de spirit de contraargumentare, de libertate în manifestarea comportamentală general;
• are interese variate, manifestă o vie şi permanentă curiozitate, ieşind din şablon, punând în discuţie probleme interesante;
• are încredere în forţele proprii şi este capabil de o corectă autoevaluare;



• Încurajarea elevilor să pună cât mai multe întrebări;
• Limitarea constrângerilor şi a factorilor care produc frustrare;
• Stimularea comunicării prin organizarea de discuţii şi dezbateri între elevi, între profesor şi elevi;
• Activizarea elevilor prin solicitarea lor de a operara cu idei;
• Cultivarea independenţei cognitive, a spontaneităţii şi a autonomiei în învăţare;
• Stimularea spiritului critic constructiv, a capacităţii de argumentare şi de căutare a alternativelor;
• Favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii, stimulând atitudinea reflexivă asupra propriilor demersuri de învăţare;


Modalități de stimulare a gâdirii divergente, a atitudinii creative şi active :
METODE ȘI TEHNICI INTERACTIVE DE GRUP
Metodele didactice interactive sunt recunoscute drept modalităţi eficiente de stimulare a potenţialului creativ atât individual cât şi grupal, promovând o metodologie care exersează capacităţile cognitive superioare ale elevilor şi studenţilor, dezvoltând inteligenţele multiple.
După funcția didactică principală metodele pot fi :
 Metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup

• metoda predării/învățării reciproce
• metoda jigsaw (mozaicul)
• metoda schimbșrii perechii (Share – Pair Circles)
• metoda piramidei
• dezbaterea și discuția în grup
• studiul de caz, etc.

 Metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor
• harta cognitive
• diagram cauzelor și efectului
• tehnica florii de nufăr (Lotus Blossom Tehnique)
• jurnalul reflexive
• portofoliul individual /de grup, etc.

 Metode și tehnici de învațare prin stimularea creativității
• brainstorming
• explozia stelară (starbursting)
• metoda pălăriilor gânditoare (Thinking hats)
• caruselul
• multi-voting
• Philips 6/6
• Tehnica acvariului (fishbowl)
• Patru colțuri (Four corners)
• Metoda Frisco, etc.

 Metode de cercetare în grup

• Proiectul de cercetare în grup
• Experimental pe echipe
• Portofoliul de grup, etc.

Metode și tehnici de predare-învățare interactivă în grup
Metoda predării/învăţării reciproce
Este o strategie instrucţională de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce sunt familiarizaţi cu metoda elevii interpretează rolul profesorului, instruindu-şi colegii. Are loc o dezvoltare a dialogului elev – elev. Se poate desfăşura pe grupe sau cu toată clasa.

Metoda învăţării reciproce este centrată pe patru strategii de învăţare :

rezumarea – expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a citit;
- punerea de întrebări – listarea unui set de întrebări din ce s-a citit;
-clarificarea datelor - discutarea termenilor necunoscuţi, mai greu de înţeles, apelul la diverse surse lămuritoare, soluţionarea neînţelegerilor;
- prezicerea (prognosticarea) - exprimarea a ceea ce cred elevii că se va întâmpla în continuare, bazându-se pe ceea ce au citit.


Etapele metodei:

1. Explicarea scopului şi descrierea metodei şi a celor patru strategii;
2. Împărţirea rolurilor elevilor
3. Organizarea pe grupe
4. Lucrul pe text
5. Realizarea învăţării reciproce
6. Aprecieri, completări, comentarii.

Metoda mozaicului (jigsaw)
Metoda mozaicului sau “metoda grupurilor interdependente”, este bazată pe învăţarea în echipă (teamlearning). Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină “expert”. El are în acelaşi timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi.
Etape şi faze:
1.Pregătirea materialului de studiu:
Profesorul stabileşte tema de studiu şi o împarte în 4 sau 5 sub-teme. Acestea pot fi formulate fie sub formă de întrebări, fie afirmativ, fie un text eliptic.
2.Organizarea colectivului în echipe de învăţare de câte 4-5 elevi (în funcţie de numărul lor în clasă).


Faza independentă
Fiecare elev din echipă primește un număr corespunzător unei sub-teme și are sarcina să studieze în mod independent, sub-tema corespunzătoare grupului său. El trebuie să devină expert în problema dată.
3. Constituirea grupurilor de experţi
După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu acelaşi număr se reunesc, constituind grupe de experţi pentru a dezbate problema împreună. Astfel, de exmplu, elevii cu numărul 1, părăsesc echipele de învăţare iniţiale şi se adună la o masă pentru a aprofunda sub-tema cu numărul 1.
4. Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare
Faza raportului de echipă:
Experţii transmit cunostinţele asimilate, reţinând la rândul lor cunoştinţele pe care le transmit colegii lor, experţi în alte sub-teme. Membrii sunt stimulaţi să discute, să pună întrebări şi să-şi noteze, fiecare realizându-şi propriul plan de idei.
5. Evaluarea
Faza demonstraţiei:
Grupele prezintă rezultatele întregii clase. În acest moment elevii sunt gata să demonstreze ce au învăţat. Profesorul poate pune întrebări, poate cere un raport sau un eseu ori poate da spre rezolvare fiecărui elev o fişă de evaluare. Dacă se recurge la evaluarea orală, atunci fiecărui elev i se va adresa o întrebare la care trebuie să răspundă fără ajutorul echipei.

ATENŢIE!
– Este important să fie monitorizată predarea pentru ca achiziţiile să fi e corect transmise.
Metoda “Schimbă perechea”
Metoda schimbării perechii are la bază munca elevilor/studenţilor în perechi astfel: se împarte clasa în două grupe egale ca număr de participanţi; se formează două cercuri concentrice, elevii fiind faţă în faţă pe perechi. Profesorul pune o întrebare sau dă o sarcină de lucru în perechi. Fiecare pereche discută şi apoi comunică ideile. Cercul din exterior se roteşte în sensul acelor de ceasornic, realizându-se astfel schimbarea partenerilor în pereche. Elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei. Fiecare se implică în activitate şi îşi aduce contribuţia la rezolvarea sarcinii.
Etapele metodei:

Etapa organizării colectivului în două grupe egale.
Fiecare elev ocupă un scaun, fie în cercul din interior, fie în cercul exterior. Profesorul poate să lase elevilor libertatea se a-şi alege locul sau poate organiza colectivul punând copiii să numere din doi în doi.

Etapa prezentării şi explicării problemei:
Profesorul oferă cazurile pentru studiu, problemele de rezolvat sau situaţiile didactice şi explică importanţa soluţionării.

Etapa de lucru în perechi:
Elevii lucrează doi câte doi pentru câteva minute. Apoi elevii din cercul exterior se mută un loc mai la dreapta pentru a schimba partenerii, realizănd astfel o nouă pereche. Jocul se continuă până când se ajunge la partenerii iniţiali sau se termină întrebările.

Etapa analizei ideilor şi a elaborării concluziilor:
În acest moment, clasa se regrupează şi se analizează ideile emise. Profesorul face împreună cu elevii o schemă a concluziilor obţinute.

Metoda piramidei


Metoda “piramidei” sau metoda “bulgărelui de zăpadă” are la bază împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor. Ea constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date.
Fazele de desfăşurare a metodei piramidei:
1. Faza introductivă:
profesorul expune datele problemei în cauză;
2. Faza lucrului individual:
elevii lucrează pe cont propriu la soluţionarea problemei timp de cinci minute. În această etapă se notează întrebările legate de subiectul tratat.
3. Faza lucrului în perechi:
elevii formează grupe de doi elevi pentru a discuta rezultatele individuale la care a ajuns fiecare. Se solicită răspunsuri la întrebările individuale din partea colegilor şi, în acelaşi timp, se notează dacă apar altele noi.
4. Faza reuniunii în grupuri mai mari.
De obicei se alcătuiesc două mari grupe, aproximativ egale ca număr de participanţi, compuse din grupele mai mici existente anterior şi se discută despre soluţiile la care s-a ajuns. Totodată se răspunde la întrebările rămase nesoluţionate. Faza raportării soluţiilor în colectiv. Întreaga clasă, reunită, analizează şi concluzionează asupra ideilor emise. Acestea pot fi trecute pe tablă pentru a putea fi vizualizate de către toţi participanţii şi pentru a fi comparate. Se lămuresc şi răspunsurile la întrebările nerezolvate până în această fază, cu ajutorul conducătorului (profesorul);
5.Faza decizională.
Se alege soluţia finală şi se stabilesc concluziile asupra demersurilor realizate şi asupra participării elevilor/studenţilor la activitate.

Metode și tehnici de fixare și sistematizare a cunoștințelor
Diagrama cauzelor şi a efectului
Constituirea digramei cauzelor şi a efectului oferă posibilitatea punerii în evidenţă a izvoarelor unei probleme, unui eveniment sau unui rezultat. Diagramele sunt folosite de grup ca un proces creativ de generare şi organizare a cauzelor majore (principale) şi minore (secundare) ale unui efect.
Regulile de organizare şi etapele de realizare a diagramei cauzelor şi a efectului sunt următoare:

1. Se împarte clasa în echipe de lucru;
2. Se stabileşte problema de discutat
care este rezultatul unei întâmplări sau unui eveniment deosebit – efectul. Fiecare grup are de analizat câte un efect.
3. Are loc dezbaterea în fiecare grup
pentru a descoperi cauzele care au condus la efectul discutat. Înregistrarea cauzelor se face pe hârtie sau pe tablă.
4. Construirea diagramei cauzelor şi a efectului
astfel: - pe axa principală a diagramei se trece efectul; - pe ramurile axei principale se trec cauzale majore (principale) ale efectului corespunzând celor 6 întrebări: CĂND?, UNDE?, CINE?, DE CE?, CE?, CUM? (s-a întâmplat); - cazele minore (secundare) ce decurg din cele principale se trec pe câte o ramură mai mică ce se deduce din cea a cauzei majore;
5. Etapa examinării listei de cauze generate de fiecare grup
• examinarea patternurilor;
• evaluarea modului în care s-a făcut distincţie între cauzele majore şi cele minore şi a plasării lor corecte în diagramă, cele majore pe ramurile principale, cele minore pe cele secundare, relaţionând şi/sau decurgând din acestea;
• evaluarea diagramelor fiecărui grup şi discutarea lor;

Tehnica LOTUS (Floarea de nufăr)
Tehnica florii de nufăr presupune deducerea de conexiuni între idei, concepte pornind de la o temă centrală. Problema sau tema centrală determină cele 8 idei secundare care se construiesc în jurul celei principale, asemeni petalelor florii de nufăr. Cele 8 idei secundare sunt trecute în jurul temei centrale, urmând ca apoi ele să devină la rândul lor teme principale, pentru alte 8 flori de nufăr. Pentru fiecare din aceste noi teme centrale se vor construi câte alte noi 8 idei secundare. Astfel, pornind de la o temă centrală, sunt generate noi teme de studiu pentru care trebuiesc dezvoltate conexiuni noi şi noi concepte.De exemplu, tema centrală ar putea fi întrebarea: “Ce ţi-ai dori să studiezi?”, la care s-ar putea propune 8 domenii şi pentru fiecare ar fi consemnate care ar fi conţinuturile ce corespund interesului subiectului.
Metode și tehnici de învațare prin stimularea creativității
”Explozia stelară”
DESCRIEREAMETODEI:
1.Cursanţii așezați in semicerc propun problema de rezolvat. Pe steaua mare se scrie sau se deseneaza ideea centrala.
2.Pe cele 5 stelute se scrie cate o intrebare de tipul: CE? CINE? UNDE? DE CE? CAND? iar cinci cursanţi din grupa extrag câte o întrebare. Fiecare cursant din cei cinci îsi alege cate trei-patru colegi organizandu-se astfel in cinci grupuri.
3.Grupurile cooperează în elaborarea intrebarilor.
4.La expirarea timpului, cursanţii revin in semicerc in jurul stelutei mari si comunica intrebarile elaborate,fie un reprezentant al grupului, fie individual, in functie de potentialul grupei/grupului. Cursanţii celorlalte grupuri raspund la întrebări sau formuleaza întrebări la întrebări.
5.Se apreciaza intrebarile cursanţilor, efortul acestora de a elabora întrebări corecte precum și modul de cooperare și înteracțiune.

Metoda pălăriilor gânditoare
Metoda este un joc în sine. Cursanţii se împart în şase grupe – pentru şase pălării.
Ca material vor fi folosite 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Fiecare culoare reprezintă un rol. Bineînţeles că rolurile se pot inversa, participanţii fiind liberi să spună ce gândesc,dar să fie în accord curolul pe care îl joacă.
”Caruselul”(sau Metoda Graffiti)
Cursanţii sunt împărţiţi în grupuri de câte 3 – 4 persoane. Aceştia lucrează la o problemă, la o întrebare ce se poate materializa într-un poster. Posterul poate fi descriptiv sau utilizându-se un organizator grafic, tabel, colaj sau desen;
Posterele se afişează pe pereţii sălii de predare.
.Fiecare echipă vine în faţa propriului poste si se deplasează în sensul acelor de ceasornic, parcurgând toată „galeria”, în calitate de vizitatori sau critici. Rolul deplasării este acela de a consemna completările, întrebările, observaţiile lor vis-à-vis de acestea. Nu se vor folosi observaţiidegenul:„Aţi scrisfrumos/urât!”, „Bravo!”, „Felicitări!” etc.;
După ce se încheie„turul galeriei”, grupurile revin la locul initial şi îsi reexaminează posterele prin prisma observaţiilor colegilor. Acest moment al lecţiei este echivalent cu fixarea cunoştinţelor din lecţia tradiţională, deoarece cursanţii îşi lămuresc unele probleme. În această etapă, rolul profesorului este acela de a coordona desfăşurarea discuţiilor şi de a oferi informaţii suplimentare, acolo unde este cazul.


Phillips 6-6
MetodaPhillips 6–6 poate fi aplicată cu success grupurilor de cursanţi, presupunând participarea unui număr mai mare de persoane, de la 30 până la 60 de participanţi. Participanţii se grupează în subgrupuri de câte 6 persoane, care vor discuta problema data timp de 6 minute. Fiecare grup îşi alege un lider care are următoarele sarcini: asigură participarea tuturor membrilor la discuţie, facilitează obţinerea soluţiilor, notează ideile emise şi soluţiile la care s-a ajuns în urma discuţiilor. După expirarea celor 6 minute rezervate activitãţii, liderul exprimă soluţia la care a ajuns grupul său, aceste soluţii notându-se într-un loc vizibil pentru toţi participanţii. Urmează discuţia finală prin intermediul căreia se va alege cea mai viabilă soluţie.

Tehnica acvariului
Tehnica „acvariului” presupune extinderea rolului observatorului în grupurile de interacţiune didactică. • Scaunele dintr-o încăpere sunt aşezate concentric, în două cercuri. Cei din cercul interior primesc un timp pentru a discuta o problemă controversată. Cei din cercul exterior ascultă ceea ce se discută în interior, fac observaţii cu privire la cum se relaţionează, gradul de stabilire a consensului, apariţia conflictului şi tipul de strategii adoptate de colegii lor din cercul din interior cu scopul de a le rezolva.
Toate acestea se vor nota pe fişe de observare. Când această etapă este finalizată, se schimbă rolurile şi locurile.

•Asistentul aplică în fiecare colţ al clasei de studiu o afirmaţie în legătură cu o întrebare, o temă sau o problemă.
•Participanţii se adună în colţul unde este afirmaţia cu care sunt de acord.
•Se formează astfel spontan grupuri de discuţii în care se dezbat poziţiile faţă de afirmaţia respectivă: păreri, argumente,problematizări.
•La sfârşit discuţia are loc în plen (pentru această discuţie finală se poate aplica metoda acvariului).
•Afirmaţiile de obicei provocatoare şi contradictorii reprezintă un stimul pentru participanţi. Ei se întreabă care este părerea lor în acea problemă. Alegerea unei opinii stimulează căutarea unor
argumente în favoarea ei.Astfel se facilitează un schimb active de păreri în plen.

Metoda “Patru Colţuri”
Metoda Frisco
• Pasul 1: Propunerea spre analiză o situație-problemă
– exuberantul;
• Pasul 2: Stabilirea rolurilor:
– conservatorul;
– pesimistul;
– optimistul;
• Pasul 3: Dezbaterea colectivă:
– conservatorul apreciaza meritele soluțiilor vechi, fără a exclude posibilitatea unor îmbunătățiri;
– exuberantul emite idei aparent imposibil de aplicat în practică;
– pesimistul va releva aspectele nefaste ale oricăror îmbunătățiriri;
– optimistul va găsi posibilitati de realizare a solutiilor propuse de exuberant.
• Pasul 4: Se trag concluzii și se sistematizează ideile emise.

Brainstorming
Metoda „asaltului de idei” sau „cascada ideilor” are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme, în speranţa că, prin combinarea lor se va obţine soluţia optimă. Calea de obţinere a acestor idei este aceea a stimulării creativităţii în cadrul grupului, într-o atmosferă lipsită de critică, neinhibatoare, rezultat al amânării momentului evaluării. Altfel spus, participanţii sunt eliberaţi de orice constângeri, comunică fără teama că vor spune ceva greşit sau nepotrivit, care va fi apreciat ca atare de către ceilalţi participanţi. Scopul metodei este acela de a da frâu liber imaginaţiei, a ideilor neobişnuite şi originale, a părerilor neconvenţionale, provocând o reacţie în lanţ, constructivă, de creare a „ideilor pe idei.”
Rolurile profesorului în condițiile învățării interactive
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, flexibilitate în concepţii.
Acesta trebuie să fie:
- pedagog care nu impune informaţiile ştiinţifice ci “construieşte dispozitive de învăţare”
- proiectant, tutore, manager, moderator, organizator şi gestionar al conţinuturilor
- mediator al învăţării elevului într-un cadru euristic;
- facilitator al învăţării şi autoformării;
- consilierul elevului care are nevoie de sprijin în învăţare;
- partener al elevului într-o relaţie educaţională interactivă;
- coordonator al muncii elevilor;
- scenograf, pregătind decorul desfăşurării învăţării eficiente;
- strateg gânditor pentru a ajuta elevul în construirea cunoaşterii prin restructurări continui;
- co-evaluator, alături de elev al procesului şi produsului învăţării.

Bibliografie :

1. Oprea ,Crenguța Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, bucurești, 2006;
2. Păun, Cristian, Metode de predare / învăţare bazate pe stimularea creativităţii – suport de curs
3. Savarian,Ligia, Gavrilă,Roxana Maria, Stoicescu,Daniela, Predarea-învăţarea interactivă centrată pe elev, Educaţia 2000+, bucurești, 2009
4 .Șoitu,Laurențiu, Cherciu,Diana Rodica, Strategii educaționale centrate pe elev, Editura Alpha MDN, Buzău, 2006;
5. Suport de curs – Programul de formare Metode interactive de predare, învățare, evaluare

Dascălii cu adevărat înzestraţi sunt cei care îşi aduc clasa la stadiul în care să poată spune “Fie că sunt de faţă ori nu, clasa îşi continuă activitatea. Grupul şi-a câştigat independenţa”
Maria Montessori

Propuneți câte o metodă prin care învățământul românesc superior actual poate deveni activ-participativ în strategiile centrate pe elevi.
Full transcript