Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Dimensiunea religioasa a existentei

No description
by

manolache andreea

on 16 October 2012

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Dimensiunea religioasa a existentei

Dimensiunea religioasa a existentei Nicolae Cartojan O dovedesc numeroase vestigii arheologice ,precum si limba,unde toate cuvintele despre ceea ce se poate numi "Crestinismul de baza"sunt latinesti :
Dumnezeu (de la Dominus Deus),duminica cruce,crestini,biserica,lege,rugaciune,altar. Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. In Dacia,crestinismul patrunsese,fara indoiala,chiar de la inceputul colonizarii romane,adus de legionari ,mai ales din rasaritul imperiului. Dimensiunea religioasa
a existentei "A tăia latura religioasă din istoria literaturii româneşti înseamnă a renunţa la cunoaşterea trăsăturii celei mai caracteristice din cultura noastră veche şi una din feţele ei de glorie.” Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei.
In biserica, legatura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita randuiala Insa credinta se oglindeste si in afara institutiei ecleziale, in modul de a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima, in obiceiurile lor, in ceea ce creeaza: in arhitectura,in arte plastice, in muzica, in literatura Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai, manuscris, apoi tiparit- circula prin intermediul cartilor de cult in limba slavona. De ce nu in romana? Pentru ca traducerea cartilor de cult grecesti a fost determinata de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop, Chiril si Metodiu au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot spatial sud-est european. Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele al-XVI-lea -al-XVIII-lea poate fi abordata:la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literatura) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod.
Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii.
Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput.
Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte; unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii.
Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios. Biblioteca crestinismului contine doua compartimente: cel destinat spatiului eclezial (literatura patristica, liturgica, apologetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel destinat spatiului extraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a “bunului crestin”, legata de religia traita- Biblia, rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica, calendare, literatura moral-edificatoare, literatura culta de inspiratie religioasa). Mentalitatea medievala:
homo religiosus Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte.
Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe pamant”. zeul suprem protector al dacilor Religia dacilor În Dacia, crestinismul pãtrunsese, chiar de la începutul colonizãrii romane, adus de legionari. O dovedesc numeroase vestigii arheologice precum si limba .
Credinta românilor era de un soi aparte la ei, manifestãrile nu erau zgomotoase, nu se întâlneau mistici, exaltati, fanatici. Viata de toate zilele era plinã de smerenie,naiva , simplã, dar care pãtrundea totul si omul îsi fãcea rugaciunea când se trezea si când se culca, se închina înainte de a rupe pâinea sau înainte de a se apuca de o treabã, oricare ar fi fost ea. si nu numai oamenii din popor fãceau asa.. Românii sunt, într-adevãr, poporul cel mai tolerant din lumea crestina, dar tot ei sunt „visceral” legati de religia lor, de legea lor.
Asa se explicã rezistenta multisecularã, nu numai în fata islamismului, dar si în faþa influentei catolice sau protestante.
Asupra religiei daco-getilor, informatiile cele mai ample le-a lãsat Herodot. “Iatã în ce fel se socot ei nemuritori: credinta lor este cã ei nu mor, ci cã cel care piere se duce la Zamolxis – divinitatea lor
Herodot a descris poporul dac ca "cei mai viteji si mai drepti" traci. Curajul soldatilor in lupta era dat de nepasarea in fata mortii stiind ca vor ajunge in imparatia lui Zamolxe. Soldatii plecau in lupta strigand numele zeului si mureau zambind cu numele aceluiasi zeu pe buze. O alta caracteristica a religiei stramosilor nostri, la fel de enigmatica ca si religia in sine sunt locurile in care era practicata: sanctuarele. Acestea erau amplasate intotdeauna pe inaltimi, pe tease artificial amenajate, cel mai adesea langa cetati si ce este interesant nu in interiorul fortificatiei ci in afara acestora, ele fiind aparate mai mult de relief decat artificial. Aceste amplasari ofereau intotdeauna un colt de liniste, necesar meditatiei sau poate studiului, existand ipoteza ca aceste sanctuare erau folosite si ca scoala.Cea mai insemnata incinta sacra este cea din capitala Sarmizegetusa in care au existat in timpul lui Decebal un numar de 8 sanctuare din care doua erau de forma circulara si care prin aranjamentul blocurilor se parea ca indeplineau functia de calendar. La aceste elemente ale religiei daco-getilor se mai adauga si stravechi componente naturiste, atestate iconografic din ce în ce mai frecvent în noile descoperiri arheologice. Apar figurate pe diverse piese din tezaur imagini – asociate cu simboluri sacre – de serpi, cerbi, tapi de munte, un grifon în lupta cu un leu, cu un cerb, cu o pasare, s.a.m.d. Pornita de la un asemenea stadiu primitiv naturist, religia daco-getilor a ajuns în scurt timp "la un nivel de spiritualizare mai înalt decât toate celelalte religii înrudite ale popoarelor învecinate, si cu trasaturi de o accentuata etica". Concluzia cea mai plauzibila este bazata pe însasi etimologia (în general acceptata) numelui divinitatii: în limba traca cuvântul zamol înseamna "pamânt". Zamolxis era izvorul vietii, zeul vegetatiei, al reînvierii naturii, atributele lui erau legate de cresterea vitelor si rodul ogoarelor. Ca zeu al roadelor pamântului, domnia lui se extindea si asupra împaratiei mortilor, ramânând totodata initiatorul si divinitatea care patrona cultul initiatic. "Din notiunea de pamânt datator de viata si belsug a fost plasmuita figura unei zeitati cu trasaturi si facultati umane. Grigore Ureche (1590 - 1647)

Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a secolului XVII este cronicarul Grigore Ureche.
Grigore Ureche facea parte dintr-o veche familie boierească. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare boier moldovean, care pe parcursul vieţii sale a ocupat în repetate randuri înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei, acumuland de-a lungul anilor moşii întinse.
Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în limba română "Letopiseţul Ţării Moldovei". Această cronică se deosebeşte în mai multe privinţe de cele scrise în secolele XV-XVI. În primul rînd "Letopiseţul Ţării Moldovei" este scris nu în limba slavonă, ci în limba română, pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. În al doilea rînd, spre deosebire de letopiseţele slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI, cronica lui Grigore Ureche nu a fost scrisă la comandă, ci din proprie iniţiativă. În al treilea rînd, "Letopiseţul Ţării Moldovei" nu mai era scris de un prelat bisericesc, cum se făcuse de atîtea ori pînă atunci, ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă funcţie în aparatul de stat al Moldovei. Se stie ca Grigore Ureche a folosit pe langa limba slava bisericeasca, limba polona si latina la alcatuirea cronicii sale. Reintors in tara, tanarul boier moldovean cu studii serioase ocupa treptat mai multe dregatorii. De la simplu boier in anul 1628, sub Miron Barnovschi, el ajunge sub Vasile Lupu pana la inalta dregatorie de mare vornic al Tarii de Jos. Moare in prima jumatate a anului 1647.
Grigore Ureche conchide că "rumânii, cîţi se află lăcuitori la Ţata Ungurească şi la Ardeal şi la Maramureşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Rîm se trag". Analzînd aceste extrem de importante pasaje din cronică pentru viziunea cronicarului nostru, acelaşi P.P. Panaitescu arată că această din urmă teză este cea mai importantă în concepţia lui Grigore Ureche despre originea românilor, şi că avem în faţa noastră cea mai veche afirmaţie din Moldova despre unitatea neamului şi în acelaşi timp despre originea sa comună, reprezentînd o idee de mare valoare nu numai pentru epoca în care a trăit şi a activat cărturarul. COLEGIUL NATIONAL "MIHAI VITEAZUL"

STUDIU DE CAZ

- DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI-

DE LA SCRIPTURA LA SCRIITURA IN CULTURA
ROMANA PREMODERNA



Membrii grupului: Manolache Andreea
Oae Anamaria
Constantin Ana Ioana
Tudose Simona



COORDONATOR: GHEORGHE TATIANA MIRON COSTIN
(1633 - 1691)Mentalitatea religioasa a avut influenta si asupra umanistului Miron Costin, continuatorul lui Grigore Ureche. Miron Costin a inceput prin a scrie versuri intr-o perioada cand poezia nu era deloc o indeletnicire obisnuita. Poemul filosofic "Viata Lumii" a fost scris cand Miron Costin avea 40 de ani. Poezia are un motto extras din "Ecleziast": "vanitas vanitatum et omnia venitas"(desertaciunea desertacuinilor si toate sunt desarte) care concentreaza tema poemului larg raspandita in literatura universala, aceea a sortii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stapanita. Viata omuluieste comparata cu o ata subtire care se poate rupe oricanna filosofica:„existenta fiind scurta, omul trebuie sa se ilustreze prin fapte bune pentru ca binele este telul suprem al omului”. Creatie de inspiratie religioasa, “Viatalumii” exprima un pesimism fara leac, prevazand surparea inevitabila a intregii omeniri.

Viata lumii
de Miron Costin Psaltirea este cartea ce contine cei 151 de psalmi din "Vechiul Testament" si a fost printre cele mai raspandite carti bisericesti si printre primele traduse in limba romana. A fost folosita in biserica, dar si ca abecedar in scolile intemeiate pe langa biserici. ANTIM IVIREANUL cel mai de seamă ierarh al Ţării Româneşti, deopotrivă pastor şi învăţător, a fost şi rămâne Mitropolitul Antim Ivireanul . Deşi n-a fost român de neam, prin harul cuvintelor şi al vieţii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit şi preţuit de poporul nostru , care a văzut în el un adevărat “om al lui Dumnezeu “. Aşa se şi explică decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din iunie 1992, prin care strălucitul între ierarhi, Antim Ivireanul , a fost confirmat (oficial ) în rândul sfinţilor, ca Ierarh - Martir , prăznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tânărul este luat rob de turci şi adus la Constantinopol.
Aici este răscumpărat de Patriarhia ecumenică unde şi învaţă sculptura în lemn, pictura şi broderia, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă. Voievodul Constantin Brâncoveanu îl aduce în Ţara Românească, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huşilor. Intră în cinul monahal şi este hirotonit preot, între anii 1691 - 1694 preluând şi conducerea tipografiei domneşti din Bucureşti , unde tipăreşte trei cărţi. După 1696 este egumen la mănăstirea Snagov unde, până în 1701, tipăreşte alte 15 cărţi dintre care 5 în româneşte, iar una bilingvă ”Liturghierul greco-arab” (1701), prima ediţie în limba arabă, pentru credincioşii din Antiohia. MIRON COSTIN

Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-i acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila.
Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. Dosoftei „era neam de mazâl”, - spune cronicarul Ion Neculce – prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, latineşte, sloveneşte şi altă adâncă carte şi învăţătură; deplin călugăr şi cucernic şi blând ca un miel. În ţara noastră pe această vreme nu este om ca acela.

S-a născut în jurul anul 1624, probabil la Suceava din părinţi moldoveni. S-a crezut de unii istorici că era de origine grec; alţii au presupus că era ucrainean; azi avem motive întemeiate a crede că era român macedonean. Părinţii şi familia lui poartă nume într-adevăr neobişnuite în celelalte ţinuturi româneşti. Tatăl se numea, după cum aflăm dintr-o însemnare publicistică de Haşdeu în „Arhiva istorică”, Leontar, bunicul Barila, mama Misira. Dimitrie Barila a îmbrăcat din tinereţe haina monahală luând numele de Dosoftei. Câteva însemnări făcute de el şi de un coleg al său, în limba greacă, pe un manuscris grecesc de Psaltichie veche, lasă să se înţeleagă că Dosoftei, în vremea în care era ierodiacon, a studiat la Iaşi, probabil la Şcoala Domnească de la Sfinţii Trei Ierarhi.
"A lumii cântu cu jale cumplită viiaţa,
Cu griji şi primejdii cum iaste şi aţa:
Prea supţire şi-n scurtă vreme trăitoare.
O, lume hicleană, lume înşelătoare!
Trec zilele ca umbra, ca umbra de vară,
Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorcu iară.
........................................................................" Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se afla si mitropolitul Moldovei, Dosoftei. Mitropolitul Dosoftei TRADITII Poporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase.
Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva.
I. A. Candrea in cartea „Calendarul Babelor” scrie ca mai ales la tara se tineau 96 de sarbatori cu date fixe, 34 sarbatori cu date mobile, cele 52 de duminici din an, 12 vineri din post plus martea si joia din Postul Pastelui. Totalul zilelor in care nu se lucra deloc sau se lucra partial era de 196, ramanand astfel 169 de zile integral lucratoare In Maramures, obiceiurile de la marile sarbatori de peste an, Craciunul si Pastele sunt si ele comune cu cele din restul tarii. De Craciun, copiii umbla in grupuri pe la casele oamenilor pentru a-i colinda si a primi dulciuri, fructe si bani.
In noaptea de Paste, la biserica, se sfintesc cozonacii facuti in diferite forme, numiti in Bucovina „Babele”. Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele se duc in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neanceputa inseamna ca dupa ce apa a fost scoasa de la fantana, cel care o transporta nu vorbeste pana cand va fi folosita la spalatul clopotului.
Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. In Bucovina, in trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Ce gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor. Craciunul (25 decembrie): pana in secolul XIX romanii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun. Pentru ca aceasta avea o importanta atat de mare, Biserica a suprapus acestei date sarbatoarea Nasterii Domnului. Aceasta se sarbatorea pe 6 ianuarie, aceasta data fiind doar o Nastere spirituala prin botez. Spatiul si timpul au si ele alte dimensiuni in lumea medievala. Apar delimitari clare intre spatiul sacru( manastire,biserica,schit,pestera-chilie) si cel profan,intre timpul sacru,ce se repeta ciclic (sarbatorle crestine) si timpul profan.
(dupa Mircea Eliade,
Sacrul si profanul,1995) Partea de mare valoare artistica a operei lui Antim Ivireanul,Didahiile,sunt publicate la 170 de ani de la moartea autorului lui,in 1886,iar pana in 1915,apar alte sase editii. Didahie - termenul vine din gr.didahi,predica ,si este o invatatura cu caracter didactic si moralizator,rostita de preot in biserica dupa slujirea sfintei Liturghii, pornind de la pasajul biblic ce se refera la sarbatoarea acelei duminici.
Modele bizantine recunoscute sunt Sfantul Ioan Gura de Aur,Damaschin.
La noi,au devenit modele predicile rostite de Varlaam,Antim Ivireanul si Petru Maior. Mitropolitul Varlaam

Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitropolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expresive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei.
Cazania , Varlaam-
Viatţa lumii , Miron Costin
Psaltirea ,Dosoftei
Didahiile, Antim Ivireanul CUPRINS Dimensiunea religioasa a existentei...........3
Mentalitatea medievala homo religiosus...11
Religia dacilor................................................13
Grigore Ureche...............................................18
Mitropolitul Varlaam.....................................21
Miron Costin...................................................22
Mitropolitul Dosoftei.....................................24
Antim Ivireanul...............................................27
Traditii.............................................................30 ZAMOLXIS Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, ci si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: "Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate".
Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei.
Full transcript