Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Imaginea femeii în romanul tradițional

No description
by

Filip Gabriella

on 10 March 2015

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Imaginea femeii în romanul tradițional

Imaginea femeii în romanul traditional
Imaginea femeii în romanul realist de tip obiectiv
Imaginea femeii în romanul realist-balzacian
Imaginea femeii în romanul psihologic, modern, subiectiv
Imaginea femeii în romanul experientei
Imaginea femeii în romanul postbelic
IMAGINEA FEMEII ÎN LITERATURA ROMÂNĂ
profesor: FILIP GABRIELLA
Colegiul Tehnic „Ion Creangă”

„Nu judeca o carte după coperta sa!”
Nu admira o persoană după exteriorul său.
Sufletul si caracterul contează.
Cei sinceri nu au nimic de ascuns.



Mara Bârzovanu
este
personaj principal si eponim, complex si tipic
pentru conceptia artistică a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, Slavici conturează un personaj
realist, viabil, de o vigoare surprinzătoare
, care-si dă seama că singura cale de a izbuti în viată si de a se bucura de stima oamenilor este puterea banului. Încă din
incipit,
naratorul heterodiegetic (omniscient) o caracterizează direct si usor ironic

pe Mara, care, „sărăcuta”, desi rămăsese văduvă cu doi copii, „sărăcutii de ei”, era încă
„tânără si voinică si harnică si Dumnezeu a mai lăsat să aibă si noroc”.


Trăsăturile morale
reies
în mod indirect
, din faptele, vorbele, si gândurile eroinei. Mara este
precupeată
, „prima
femeie capitalist
din literatura noastră” (N. Manolescu), deoarece îsi câstigă existenta cu negustoria, „vinde ce poate si cumpără ce găseste”, ca o adevărată
femeie de afaceri
(„businesswomen” - N. Manolescu), conducându-se după o regulă specifică economiei de piată, aceea că „vinde mai bucuros cu câstig putin decât ca să-i clocească marfa”.
Calitatea de mamă iubitoare
, o include pe Mara în conceptia morală auctorială, ea fiind
foarte mândră
de Persida si Trică, exclamând cu satisfactie: „Tot n-are nimeni copii ca mine!”


Persida
, fiica Marei, este una din cele mai reusite, mai strălucitoare figuri feminine din literatura română si este ilustrată de narator în evolutia sa de la copilărie la maturitate, argument ce conferă operei
însusirea de bildungsroman.


Caracterizarea directă făcută de naratorul omniscient
conturează
portretul fizic
, ale cărui caracteristici sugerează
trăsăturile morale
-
puritate, candoare, gingăsie
-, având efecte surprinzătoare asupra celor din jur.
Prin caracterizare indirectă
, din
atitudinile, gândurile
s
i

vorbele eroinei
, se conturează portretul etic. Persida trăieste o
iubire pasională
,
o emotie

puternică
, naratorul sondând sufletul omenesc cu o neobisnuită fortă de sugestie a cuvântului si o deosebită măiestrie artistică.

Vitoria Lipan - personaj principal si figură reprezentativă de erou popular
, întruneste
calitătile fundamentale ale omului simplu de la tară
, în care se înscriu
cultul pentru adevăr si dreptate
,
respectarea legilor strămosesti si a datinilor
, definindu-se ca
personaj traditional si realist
. „Ea nu e o individualitate, ci un exponent al spetei” (George Călinescu), asadar, un
personaj mitic
si un
personaj-simbol
pentru tăranul român.
Portretul moral
reiese
în mod indirect
, din gândurile, faptele si vorbele eroinei, naratorul conturând, la început,
trăsăturile din exterior spre interior
. Eroina se ghidează în presupunerile ei
după stiinta nescrisă a semnelor
, si
după experienta sa morală, intuitivă
, actionând în functie de acestea.
Hotărâtă să afle adevărul si să răzbune moartea bărbatului ei
, Vitoria îsi împlineste datoria si înfăptuieste dreptatea, dovedind
spirit justitiar, inteligentă, luciditate, stăpânire de sine, devotament si neclintire în respectarea traditiilor si datinilor străvechi.


Ana, fata cu zestre, dar fără noroc
,
naivă
, „
o fire tăcută si oropsită
”, lipsită de iubirea părintească, este o
victimă
fără apărare pentru arivistul Ion. Criticul Eugen Lovinescu afirmă: „
Prinsă la mijloc, în lupta pentru pământ dintre Ion si socrul său, Vasile Baciu, biata Ana e o tragică victimă
”. Pentru tatăl si bărbatul ei, ea nu atinge niciodată statutul de fiintă umană, ci le asigură doar garantia proprietătii asupra pământului.

Orbit de patima de a avea pământ, Ion nu vede în această femeie decât un mijloc de a-si atinge scopul, fapt reflectat de comportamentul său fată de ea. La horă, este tandru (o „s
trânge la piept pe Ana cu mai multă gingăsie, dar si mai prelung
” decât ceilalti flăcăi), apoi este batjocoritor, indiferent sau brutal, lovind-o cu „
sânge rece
”. Fată de ea simte mai întâi milă, apoi dezgust si indiferentă.

Ana îsi întelege
conditia de victimă
a luptei celor doi bărbati. Lipsită de iubirea părintească, crezuse că Ion o iubeste. După ce trece de la dragoste la vinovătie, la rusine si la dezgust, Ana găseste în sinucidere singura solutie de iesire din suferintă. Credinta lui Dumitru Moarcăs că moartea este blândă pentru cei nefericiti îi dă curajul de a lua o decizie pentru propria viată, iar vestea adusă de Savista o hotăreste. La înmormântare, Ion si Vasile îngenunchiază de o parte si de cealaltă a cosciugului „
ca doi vinovati
”. Moartea Anei anticipează destinul lui Ion, principalul vinovat moral.

„În societatea tărănească, femeia reprezintă două brate de lucru, o zestre si o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu”.
(George Călinescu)

Otilia Mărculescu este
„eroina mea lirică”,
proiectia autorului în afară,
„tipizarea mea în ipostază feminină”
(George Călinescu). Este cel mai modern personaj al romanului, atât prin tehnicile de realizare, cât si prin problematica sa existentială, reprezentând
tipul feminitătii. Fascinantă si imprevizibilă,
Otilia este un
personaj complex
, cu un comportament derutant, fiind capabilă de emotii puternice, apoi trecând brusc de la o stare la alta,
împrăstiată si visătoare
uneori, dovedind, alteori, în mod surprinzător,
luciditate si tact
,
precum si o autocunoastere
desăvârsită a propriei firi:
„Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată”.

Studentă la Conservator, înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia reprezintă
tipul cochetei
, în egală măsură,
misterul feminin
.

Portretul Otiliei este realizat prin
tehnici moderne
. Până în capitolul al XVI-lea, Otilia este prezentată mai ales prin
comportamentism
(fapte, gesturi, replici), cititorul cunoscându-i gândurile doar din propriile mărturisiri ale personajului, fără a beneficia de perspectiva unică a naratorului. Această tehnică este dublată, în acelasi spatiu, de
reflectarea poliedrică
a personalitătii Otiliei în constiinta celorlalte personaje, ceea ce conferă
ambiguitate personajului
, iar în plan simbolic sugerează
enigma, misterul feminitătii.


elativizarea imaginii prin reflectarea în mai
multe oglinzi paralele
alcătuieste un
portret complex
si
contradictoriu
:
„fe-fetita”
cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata exuberantă,
„admirabilă, superioară”
pentru Felix, femeia capricioasă,
„cu un temperament de artistă”
pentru Pascalopol,
„o dezmătată, o stricată”
pentru Aglae, „
o fată desteaptă”
, cu spirit practic, pentru Stănică, o rivală în căsătorie pentru Aurica,
„cea mai elegantă conservatoristă si mai mândră”
pentru colegii lui Felix, care invidiază familiaritatea tânărului cu Otilia. Însă cel care intuieste adevărata dimensiune a personalitătii Otiliei este Weissmann, prietenul lui Felix, care, îi spune acestuia, la un moment dat:
„Orice femeie care iubeste un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintir
R
ea lui ca o aparitie luminoasă. Domnisoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai spus, înteleg că te iubeste”.

Scriitorul însusi justifică misterul personajului feminin prin prisma imaturitătii lui Felix, afirmând:
„Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede aceasta. Pentru orice tânăr de douăzeci de ani, enigmatică va fi în veci fata care îl va respinge, dându-i totusi dovezi de afectiune”.


Ela
este
personajul feminin al romanului
, simbolizând
idealul de iubire
către care aspiră cu atâta sete Stefan Gheorghidiu, căreia autorul nu-i oferă nicio sansă de a se disculpa sau confesa. Femeia este construită
prin ochii bărbatului însetat de absolutul iubirii,
al cărui crez nu face concesii sentimentului:

Cei care se iubesc au drept de viată si de moarte unul asupra celuilalt”.


Stefan Gheorghidiu
este un
tânăr intelectual însetat de absolut
, student la Filosofie si lipsit de mijloace materiale deosebite, care se căsătoreste din dragoste cu Ela, studentă la Litere, orfană crescută de o mătusă.
Ela, tânăra cochetă
, considerată cea mai frumoasă si cea mai populară studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgosteste mai întâi de Stefan.

Până la primirea mostenirii de la unchiul său avar, Tache, Stefan Gheorghidiu trăieste oarecum izolat de realitatea lumii înconjurătoare. Cuplul pe care tânărul filozof îl formează cu Ela constituie pentru cei din jur un model de iubire si fidelitate conjugală. Primirea mostenirii de la unchiul Tache
declansează criza matrimonială
si
marchează diferentele de perceptie a lumii dintre cei doi îndrăgostiti.
În opinia lui Stefan,
Ela se dovedeste interesată de bani
, se implică în discutiile despre mostenire si ripostează atunci când simte că sotul ei e înselat. Atitudinea Elei îl surprinde în mod dureros pe Stefan, pentru că, asa cum mărturiseste, ar fi vrut ca Ela să fie
„mereu feminină, deasupra discutiilor acestea vulgare, plăpândă si având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic interesată”.
Pentru Stefan Gheorghidiu, personajul-narator, un om lucid, inteligent si constient de propria-i valoare,
Ela se dovedeste frivolă si superficială
, lăsându-se în voia tentatiilor moderne. Nicolae Manolescu afirmă:
„Nu Ela se schimbă (poate doar superficial, dându-si arama pe fată, cum se spune, abia după căsătorie), ci felul în care o vede Stefan”.
(Nicolae Manolescu,
Arca lui Noe
)
Maitreyi, eroina romanului omonim, simbolizează misterul feminitătii s
i este, probabil, cel mai exotic personaj feminin din literatura română. Adolescenta bengaleză este poetă precoce, preocupată de filosofie si apreciată în cercurile intelectuale bengaleze (pentru că tine conferinte despre esenta frumosului);
copil si femeie, în acelasi timp,
Maitreyi reprezintă pentru tânărul englez
un mister inepuizabil.
Maiteyi,
o tânără benaleză de saisprezece ani, este
o îmbinare de nevinovătie virginală si un rafinament de iubire pătimasă.
Ea se îndrăgosteste definitiv de europeanul Allan, un inginer englez venit să lucreze în India. Portretul fetei este construit numai
prin ochii iubitului,
care relatează la persoana I toată povestea iubirii exotice dintre ei. Maitreyi are un
comportament ambiguu,
care îl contrariază pe Allan, deoarece nu poate întelege
sinuozitătile subtile
ale atitudinii ei. Maitreyi se extaziază de dragostea ei pentru pomul ei numit „7 frunze”, îi dă lui Allan flori presate. Pe de altă parte, tânăra este inteligentă si cultivată, pe

englez surprinzându-l
seriozitatea ei de a tine conferinte,
cu teme profunde, la care vine un auditoriu elevat. Acestea alcătuiesc
universul ei misterios si derutant
pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei de a se căsători si gândeste că oamenii acestia
„ascund fiecare o mitologie peste putintă de străbătut, că ei sunt stufosi si adânci, complicati si neîntelesi”.

Maitreyi
rămâne
o aparitie singulară în peisajul literaturii române
prin exotism, candoare, spirit ludic, inocentă si senzualitate, puterea de sacrificiu si completa dăruire. Ea pare
„eroina unui basm”,
iar povestea pe care o trăieste alături de Allan ilustrează
mitul încercării de a atinge fericirea prin iubire.
Catrina Moromete
,
personajul feminin
din romanul
„Morometii”
, de Marin Preda este femeia ce face sacrificii pentru a asigura supravietuirea familiei în conditiile dificile de după primul război mondial. Ea este caracterizată mai ales indirect. Din perspectiva naratorului obiectiv si omniscient, se consemnează, prin intermediul naratiunii, actiunile personajului. O scenă ilustrativă pentru
rolul femeii în familie
este aceea care prezintă întoarcerea Morometilor de la câmp,
scena cinei
. Paraschiv, Nilă si Achim se retrag pentru a se odihni, Tita si Ilinca pleacă la gârlă să se scalde, Moromete iese la drum ca să-si găsească un partener de discutie, mama rămânând să încheie singură treburile casei:
„Părea de la sine înteles că singură mama rămânea să aibă grijă ca ziua să se sfârsească cu bine”.
Catrina devine din ce în ce mai
atasată de valorile religioase
, ajungând la un moment dat, să facă o adevărată pasiune mistică pentru preotul din sat. Singurul care o
caracterizează în mod direct
este Moromete, atunci când se referă la comportamentul excesiv de religios al Catrinei:
„Dacă ar fi asa, că din cauza păcatelor nu poti dormi... […] ar însemna ca Paraschiv al meu, care când se apucă să doarmă, doarme până iese apa sub el... ar însemna […] că e omul cu inima cea mai curată de pe pământ. Proastă mai e si muierea asta a mea!”.
Catrina este
supusă bărbatului
, luând şi bătaie de la acesta. Însă toate acestea se vor transforma în ură faţă de Moromete. Multe scene din roman ne-o prezintă copleşită de treburi, împărţindu-şi puterile între muncile câmpului şi gospodărie. Aceasta produce adesea izbucniri mânioase (
„Veniţi de la deal şi vă lungiţi ca vitele şi eu să îndop singură o ceată de haidamaci...”
), ce sunt stopate autoritar de Ilie Moromete.
Motivele economice
stau la baza tuturor neîntelegerilor. Catrina trăieste cu groază că se vor întoarce băietii si o vor alunga din casă, pentru că Ilie Moromete nu trecuse casa si pământul care i se cuveneau pe numele ei. De aceea
îndârjirea ei sporeste
când vede că s-a dus la Bucuresti ca să-i întâlnească pe băietii plecati (
„marea îngrijorare a vietii ei”
).
Ura fată de Moromete ia proportii. Fuge la fata din prima căsătorie, Marita, zisă Alboaica, si nu se va mai întoarce, mai ales după ce bărbatul o alungă într-o primă încercare de reconciliere. Nu se va întoarce decât spre sfârsitul vietii lui Moromete. Îl iubeste pe Niculae, de aceea îl îndeamnă să fugă de acasă oriunde. Rămâne la fel de bisericoasă, în fapt o dorintă aprigă de a-si spăla păcatele din tinerete.
Full transcript