Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Stelele. Caracteristici principale. Clasificarea si evolutia

No description
by

Melly Talpa

on 19 April 2016

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Stelele. Caracteristici principale. Clasificarea si evolutia

Stelele. Caracteristici
principale. Clasificarea şi evoluţia stelelor

O stea este în general un anumit tip de corp ceresc din cosmos, masiv și strălucitor, deseori de formă aproximativ sferică, alcătuit din plasmă în oarecare echilibru hidrostatic, și care a produs în trecut sau încă mai produce și azi energie pe baza reacțiilor de fuziune atomică din interiorul său.
Stelele „împodobesc” cerul nocturn. Pentru un observator terestru ele apar ca puncte de diverse culori, cu un diametru aparent egal dar cu fluctuații de luminozitate. Ochiul uman distinge pe cerul nocturn până la circa 6.000 de stele.
Clasificarea
stelelor
Diagrama Hertzsprung-Russell e folosită pentru determinarea tipului și vârstei unei stele. Temperatura suprafeței stelei (calculată în funcție de culoarea luminii pe care o emite) este comparată cu strălucirea ei și steaua e clasificată in funcție de poziția sa pe diagramă. Conform acestei diagrame, stelele sunt casificate în felul următor: strălucitoare(mari), palide(mici), fierbinți(tinere) și reci(bătrâne).


Diagrama Hertzsprung-Russell
Realizat de Talpă Maria şi Jaruc Doina
eleve ale clasei a 12-a "B"
Liceul Teoretic "Nicolae Iorga"
Coordonator Gordienco Angela

Ce este o stea?
Caracteristicile stelelor
Atmosfera stelară Singura parte vizibilă a unei stele este atmosfera. De exemplu, atmosfera soarelui are înălțimea de 320 de km și diametrul de 1.392.000 de km. Chiar atunci când atmosfera este relativ mică în comparație cu dimensiunea stelei, astronomii pot aduna de la ea informații importante despre stea.
Magnitudinea stelelor
Magnitudinea aparentă nu redă strălucirea reală a stelelor. Unele stele pot apărea cu o magnitudine aparentă mică, doar pentru că sunt la o distanță foarte mare de pământ. De aceea, astronomii folosesc și o altă magnitudine, numită magnitudine absolută (sau intrinsecă), și care redă factorul de strălucire după proprietățile fizice ale stelei.
Luminozitatea stelelor
Luminozitatea unei stele este strălucirea intrinsecă sau totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Luminozitatea stelelor variază mult de la stea la stea. Stelele pot avea o luminozitate chiar și de 500 000 de ori mai intensă decât a Soarelui nostru
După strălucirile lor absolute și după temperaturile sau spectrele lor:
- stele normale, (cele din secvență principală),
- stele gigante, (de diferite categorii),
- stele pitice albe,
- stele subpitice.
După existența sateliților care le însoțesc (cu sateliți luminoși sau sateliți întunecați):
- stele duble.
- stele multiple,
- sisteme planetare.
După modul de strălucire:
- stele cu strălucire constantă,
- stele cu strălucire variabilă, periodică sau neregulată, datorită pulsațiilor intrinseci sau exploziilor
Cele mai fierbinţi sînt stelele albastre,
urmate de stelele albe care sînt mai reci,
apoi de cele galbene, portocalii. Cele mai reci
se consideră stelele roşii.
Stele albe
Steaua Vega (constelaţia Lira)
Steaua Sirius (constelaţia Cîinele-Mare)
Stele roşii
Pitice cenusii
Pitice rosii
Pitice albe
Subpitice
Subgigante
Gigante
Gigante luminoase
Supergigante
Hypergigante
Cum se nasc stelele
"Nașterea" unei stele are loc în decursul milioanelor de ani, pe parcursul mai multor etape: în interiorul unui nor molecular se formează globule, care cu timpul se transformă în protostele și apoi în stele.
Nor molecular
În spațiu există imenși nori de gaze și pulbere: nebuloasele. Într-unii din ei materia este mai densă și mai concentrată: ea formează nori moleculari. Aceștia sunt atât de mari, încât durează zeci de ani ca lumina să-i traverseze. Masa totală a unei nebuloase poate fi de câteva sute de ori mai mare decât cea a Soarelui. Materia lor este foarte rece. Se numesc nori moleculari pentru că gazul pe care îl conțin este prezent peste tot sub formă de molecule, (adică grupări de atomi). Fiecare nor molecular se află într-un echilibru fragil. Sub efectul unei perturbații exterioare acest echilibru se poate rupe. În acest caz o parte din nor se prăbușește în sine sub propria sa greutate, iar materia sa începe să se contracte. Apoi norul se fragmentează în mici roiuri de materie.
Protostele
Părțile rezultate din fragmentarea norului molecular se transformă treptat în globuri mai mari, întunecate, numite globule. O globulă tipică este de mărimea sistemului solar și are o masă de cel puțin 200 de ori mai mare decât cea a Soarelui.
Aceasta este încă un obiect foarte rece și întunecat. Încetul cu încetul, el devine mai dens și mai cald, apoi se transformă într-o protostea care începe să strălucească. Materia protostelelor continuă să se contracte. Protostelele par înfășurate într-un "cocon" de gaze. Ele strălucesc, dar sclipirea lor este neregulată. Jeturi foarte rapide de gaze sunt emise în direcția polilor. Când temperatura în centru atinge 10 milioane de grade, se declanșează reacțiile nucleare: s-a născut o stea. Timpul necesar ca o protostea să devina stea depinde de masa acesteia: 30 de milioane de ani pentru o stea ca Soarele, dar pentru o stea de zece ori mai masivă nu e nevoie mai mult de 300.000 de ani.
Când o stea și-a consumat în timp cea mai mare parte din combustibilul de hidrogen, miezul acesteia se contractă și devine mai cald. Hidrogen se găsește încă din abundență la marginea stelei, unde continuă sa se transforme în heliu. Steaua se mărește, și culoarea acesteia tinde spre roșu. Steaua devine o gigantă roșie. Diametrul său poate ajunge de 10 până la 100 ori mai mare decât cel al Soarelui nostru. În centru se declanșează noi reacții nucleare: heliul prezent în mijlocul stelei se transformă în carbon. Atmosfera stelei este proiectată în spațiu, formând în jurul stelei o sferă de gaze în expansiune, o nebuloasă. Când heliul din mijlocul stelei se transformă în carbon, steaua se contractă din nou, dar nu mai devine suficient de caldă pentru a declanșa noi reacții nucleare. Ea devine o pitică albă (o stea mică, de mărime comparabilă cu Pământul; dar unde o cantitate de materie de mărimea unui ou cântărește câteva tone). Această stea se răcește, strălucirea ei scade încetul cu încetul, până se stinge. Nu mai rămâne din ea decât o "pitică neagră", prea rece ca să mai strălucească.
Sfârșitul unei stele
Cassiopeea A este rămăşita unei stele masive care a explodat ca supernovă acum 325 de ani
Steaua Pistol si nebuloasa
Nebuloasa Crab
Full transcript