Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Jurnale si memorii

No description
by

Iulian Maftei

on 22 May 2014

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Jurnale si memorii

Jurnalul nu are o misiune literara; in acest sens, R. Barthes afirma : "Jurnalul nu este proiectat sa devina o Carte, si de multe ori, e condamnat sa ramana un Album".
Jurnalul este luat in considerare abia in secolul XIX, insa momentul de inflorire il constituie aparitia unor noi filosofii de existenta, o filosofie despre om, despre personalitatea si libertatile lui. Emergenta jurnalului are legatura si cu aparitia romantismului care se bazeaza pe cultul eului, pe o filosofie de existenta fundamentata pe ideea de unicitate a eului in univers.
Alain Girard identifica 4 functii ale jurnalului: -psihoterapeutica;
-etica;
-estetica;
-religioasa.

Memoriile
Memoriile (din subst. masculatin francez "memoire", cu sensul de inregistrare a unui eveniment) sunt o specie a literaturii autobiografice, in care evenimentele istorice sau de alta natura sunt recompuse pornind de la observatii si experiente strict personale. Memoriile formeaza o subclasa a genului autobiografic.
In memorii accentul este pus pe evenimente exterioare. Ele se concentreaza uneori asupra unui episod punctual al vietii autorului, asupra unui eveniment istoric la care acesta a fost martor si nu nareaza viata in ordinea ei cronologica.
Autorul de memorii se comporta ca un martor dublu: al existentei si epocii sale. La fel ca si in cazul jurnalului intim sinceritatea memorialistilor este relativa din cauza subiectisvului, dar si a distantei mari dintre momentul trairii si momentul scrierii.
O carte de memorii cuprinde povestea unei vieti si, indirect, povestea unei istorii. Memoriile tind sa transforme o viata intr-un destin prin intermediul unei povestiri care nu respecta legile fictiunii. Acestea intra in logica naratiunii confesive prin rupturile temporale.
Memorialistul noteaza intamplari de demult, astfel ca naratorul se bazeaza pe ceea ce isi aminteste.
Memorialistii apar , de obicei, dupa mari catastrofe ale istoriei.
Dupa prabusirea comunismului, a aparut un nou tip de memorialist: cel care a trecut prin experienta detentiei.

Gabriel Liiceanu a evitat multa vreme sa se uite peste povestiri si nu le-a dat initial vreo sansa, considerand ca n-au nici cea mai mica valoare literara. Totusi, cand le-a citit a inteles ca s-a inselat. Povestile varului Adrian s-au dovedit a fi un miracol in viata sa de editor, care nu are nicio legatura cu "legatura lor de sange". Sangele din randurile "boierului Adrian Oprescu", care isi priveste cu demnitate trecutul, este mai puternic. De unde a invatat el sa scrie, la peste 70 de ani? "Am scris pentru ca mi se parea ca am ceva de spus".(Adrian Oprescu)
Publicandu-si marturia nu imediat dupa Revolutia din 1989, ca majoritatea celor eliberati de frica si scapati de cenzura, si dupa aproape doua decenii, Adrian Oprescu se detaseaza spre meritul lui, de moda rememorarilor zguduitoare si de nota previzibila a unor amintiri in serie, autovictimizante si autoeroizante.
Lei 9.99
Marti, 13 Mai, 2014
Editura Spiru Haret
Genul biografic reprezinta literatura de granita , confesiva. El desemneaza un tip de scriere aflat la granita dintre realitate si fictiune, ce se incadreaza totodata in literatura subiectiva. Autobiografia nu are un destinatar precis, este scrisa cu scopul de a fi publicata, ea reconstituind formarea unei personalitati.
Genul biografic
Termenul
jurnal
provine din limba franceza, "journal", care la randul sau, descinde din latinescul "diurnalis"(zilnic).
Un
jurnal
este, de obicei, un caiet in care exista niste intrari aranjate, de cele mai multe ori, in ordine cronologica. Poate fi folosit pentru a planifica niste activitati viitoare sau doar pentru a inregistra ceea ce s-a intamplat in cursul unei zile.
O varianta a acestora sunt
jurnalele literare
, de obicei junalele intime ale unor scriitori, care formeaza o specie literara aparte de genul memorialistic. Acestea sunt o forma a scrisului autobiografic, o inregistrare regulata a activitatilor si reflectiilor unui diarist.
Jurnalul este un discurs fragmentar. Fragmentarismul reprezinta o forma de scriere in care eul vorbeste despre sine ca si cand ar fi vorba de un altul.
Jurnalul este o aditiune de fragmente, cu pauze temporale, mai mari sau mai mici, si fara nicio preocupare de linearitate, continuitate in cronologie; este istoria unei vieti, de la inceputuri pana in momentul scrierii.
Jurnalul mizeaza pe poetica spontanului si a autenticitatii, dar sinceritatea nu poate fi probata pentru ca intervine subiectivismul.
Jurnalul intim respinge toate conventiile literaturii, dar isi construieste propriile conventii ce-i permit sa functioneze.
Este scris cu regularitate, fara mari pauze si conform cu legile diarismului: calendaritate, cotidianitate, simultaneitate, fictiunea non-fictiunii.
Jurnalul, memoriile, aparitii editoriale dupa 1990
Jurnalul
Din cand in cand comentariile si interpretarile sunt datate separat, cu date ulterioare anilor de detentie. Intr-un scurt preambul autorul justifica astfel constructia textului: "De vreme ce nu l-am putut insera in durata, cred ca imi este permis al prezenta pe sarite, asa cum, de data asta in mod real, mi s-au perindat imaginile, aducerile aminte, cugetele in acel puhoi de impresii caruia ne place a-i da numele de constiinta. Desigur, efectul bate inspre artificial; e un risc pe care trebuie sa il accept".
Riscul artificialului pe care memorialistul si-l asuma - si care este determinat nu numai de constructie, ci si de utilizarea timpului prezent - este acela de receptare a textului ca roman, un roman la persoana I. In locul materialului fictional autorul utilizeaza unul strict autentic, furnizat de memoria sa.

Nicolae Steinhardt
( n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989 )
"Varul Alexandru si alte povesti adevarate"(2008)
Adrian Oprescu
( n. 24 august 1929 )
A fost un scriitor, publicist, critic literar si jurist roman. De origine evreiasca, s-a convertit la religia crestin-ortodoxa la inchisoarea de la Jilava, isi va lua numele de fratele Nicolae, si se va calugarii dupa punerea sa in libertate.
Este autorul unei opere unice in literatura romana "Jurnalul fericirii".
"Jurnalul fericirii", volum aparut postum (1991), este, in principal, un memorial al anilor de detentie ai autorului. Amintirile despre intamplari si oamenii din infernul diverselor inchisori, datate precis, dupa conventia jurnalului, alterneaza cu altele mai vechi, din copilarie si adolescenta. Pagini de comentariu moral si spiritual, de multe ori interpretari ale unor texte evanghelice, insotesc rememorarile.
Romanul-memorial "Jurnalul fericirii", e ordonat de tema enuntata chiar in titlu: fericirea. Paradoxul acestui titlu in fruntea unui volum ce cuprinde in principal amintiri din infernul inchisorii - expresie limitata a universului concentrationar - e legat de specificitatea experientei mistice. Calea credintei - una din cele patru despre care vorbeste in testamentul sau politic - a fost gasita si de o potriva, i s-a daruit "acolo, in celula de la securitate". "Atunci - noteaza memorialistul - am cunoscut groaza fata catre fata, am stiut ce este "zidul" lui Sartre, intunericul, deraderea, coltul [...]. Si atunci m-am aruncat in apa nestiuta, fara a fi invatat sa inot si cu ochii inchisi; "in cuptorul incins".

Crezand numai pe jumatate, ori pe sfert, ori si mai putin, aproape deloc, dar atat de nenorocit incat, nenorocirea insusi substituindu-se credintei, m-am incredintat. Fara rusine. Nu mi-a fost rusine sa ma rog. Poate ca de aceea am fost ascultat.
Detentia in ansamblul ei si in fiecare moment al ei este o incercare, atat in intelesul capcanelor la care sunt supusi cavalerii ciclurilor medievale ale "questei", cat si in cel religios, de ispita. Incercarea implica un risc, de aceea depasirea ei se constituie intr-o aventura, iar "Jurnalul fericirii" poate fi citit ca roman al aventurii spirituale.
Anii postcomunisti
Dupa schimbarile politice majore de la inceputul deceniului, lumea culturala romaneasca s-a vazut pusa in fata unei dileme noi, nemaiintalnite, care au produs o stare de panica, scepticism si resemnare. Chiar din primii ani de dupa prabusirea comunismului a devenit limpede ca literatura cunostea un fenomen rapid de devalorizare si de insolutie.
Cea mai spectaculoasa evolutie a lumii editoriale romanesti in intervalul 1990-2000 a fost, fara indoiala, explozia documentului si a literaturii confesive, sub toate formele: memorii, jurnal, corespondenta, evocari, interviuri. Sute si sute de volume, fie cu scrieri inedite, fie cu primele reeditari dupa 50-60 de ani, acoperind aproape 2 secole de istorie si cultura si apartinand oamenilor politici ( Carol I si Carol al II-lea) inclusiv figuri ale comunismului din epoca Gh. Gheorghiu Dej si N. Ceausescu ( precum Belu Silber) victimelor persecutiilor si inchisorilor comuniste ( din zecile titluri s-au detasat Ion Ioanid, Adriana Georgescu etc.) scriitorilor, gazetarilor si artistilor afirmati intre cele doua razboaie mondiale ( precum C. Noica), ori in anii de dupa instaurarea comunismului ( Alexandru Paleologu) ca si unor mari personalitati ale exilului romanesc (M. Eliade).
Multa vreme s-a crezut ca nu exista literatura de sertar in Romania comunista. Cu putine exceptii aceste opere nu sunt de fictiune. Majoritatea apartin memorialisticii ori jurnalului intim. In acest sens, Annie Bentoiu, in partea a doua a memoriilor ei, "Timpul ce mi s-a dat", afirma : "Dupa 1989, s-au publicat in Romania si probabil in toate tarile din Estul Europei o sumedenie de carti de amintiri. Unele erau deja scrise si asteptau in sertare; majoritatea au aparut mai tarziu, pe masura ce acumularea informatiilor dezvaluia o perspectiva mai larga asupra celor intamplate cu decenii in urma".
Annie Bentoiu explica de ce rectificarea nu s-a facut prin opere de fictiune, ci prin memori : "Ani de zile, am pregatit fise si insemnari pentru un roman al vietii sub comunism, la care intr-o zi am renuntat brusc. La ce bun sa inventezi personaje fictive cand stii ca faptul brut, detaliul concret, decizia administrativa, hotararea judecatoreasca si viata politica reala ar alcatui, la un loc, cel mai exact si cel mai halucinant tablou de societate?".
In timpul comunismului, publicarea de memorii, de jurnale, ale clasicilor sau ale autorilor contemporani, era privita cu mefienta de cerberii ideologici. Genul li se parea excesiv de liber, prezentand riscul de a face sa circule judecati prea "subiective", neortodoxe, fie privitoare la trecut, la istorie, fie la realitatile zilei. Ceea ce nu convenea era pur si simplu eliminat, exstirpat, scos din context, uneori indincandu-se operatia mutilanta prin nefastul semn al "crosetelor", iar alte ori nici macar prin atat.
In ceea ce priveste epoca postbelica, pana in 1990, aceasta a fost cu totul neprielnica afirmarii genului memorialistic. A tine atunci jurnale, a scrie memorii era o indeletnicire care il expunea, pe cel care indraznea sa o practice, unor mari primejdii mergand de la pierderea libertatii pana la pierderea vietii (Gheorghe Ursu). Astfel, jurnalele, cartile de memorii si cartile-document, epistolarele erau cautate cu fervoare de cititorii primului deceniu postdecembrist si mai sunt cautate si azi.
Scriitori precum : Adrian Oprescu, Mircea Cartarescu, Neagu Djuvara, Nicolae Steinhardt si Marin Preda sunt memorialisti si jurnalisti ce publica in aceasta perioada si se bucura de un real succes.
Adrian Oprescu
Mircea Cartarescu
N. Djuvara
N. Steinhardt
Marin Preda
Pe parcursul intregului volum autorul face foarte multe referiri la cartile sale, la acea perioada considerand ca "Levantul" si "Nostalgia" sunt cele mai reusite. De asemenea, are oarecum o obsesie pentru visele sale, pe care le retine si le descrie pana la cel mai mic amanunt, cateodata incercand chiar sa le analizeze. Exista si aspecte biografice ale lui Mircea Cartarescu mai importante ce reies din "Jurnal" : In 1990 a participat la Programul International pentru scriitori din SUA. Din 1991 devine lector la catedra de istorie a literaturii romane a facultatii de litere din Bucuresti.Intre 1994-1995 este
visiting professor
la universitatea din Amsterdam, iar la sfarsitul anului 1996 ajunge si in Marea Britanie, in Anglia si Irlanda. "Jurnal" se incheie in acelasi ton in care incepe, cu o stare confuza a autorului, din nou, Mircea Cartarescu nu se regaseste, e nemultumit de modul in care scrie, si in general de tot ceea ce face.
Jurnalul lui Mircea Cartarescu a adus dovada anularii confidentialitatii. Sprijinul acordat de elemente post-moderne, precum discontinuitatea ideilor, ingeniozitate, egocentrismul se adauga la fragmentaritatea specifica genului diarist, conducand spre ideea ca jurnalul destinat sau nu publicarii, nascut in linistea reveriei, de la un eu izolat in acel moment de orice influenta externa sunt doar cateva caracteristici ce sustin incadrarea operei in genul memorialisticii.
Mircea Cartarescu
( n. 1 iunie 1956 )
Adrian Oprescu era, la 20 de ani, un tanar ferches, "destul de sigur pe el, caruia viata i se asternea la picioare", dupa cum si-l aminste Gabriel Liiceanu, cel care i-a publicat volumul si care este si varul acestuia. Pe 15 octombrie 1949, a fost arestat si i s-a inscenat un proces politic, fiind condamnat doi ani "pentru atitudine dusmanoasa la adresa regimului popular".
Distanta consistenta intre anii de inchisoare (1949-1951) si anii de reproiectie memorialistica a detentiei il ajuta pe autorul-personaj sa vada lucrurile in perspectiva si intr-un mod stilistic necontaminat de febra razbunarii. Aversiunea fata de figurile "de neuitat" ale gardienilor scelerati, informatorilor zelosi, brigadierilor lasi din penitenciar si de la Canal se resoarbe intr-o sila, asa zicand, sistemica.
Accentul personal, implicarea individuala sunt diminuate, facand posibila executarea veritabilei radiografii.
Titlul este dat de una dintre cele 19 povestiri ale cartii in care autorul vorbeste despre experientele traumatizante din inchisoarea de la Craiova si din lagarul de la Canal, unde a fost detinut.
Cartea surprinde in vorbe de o simplitate care taie in carne vie, fara patetisme, chiar cu nuante de umor, secvente cutremuratoare : "Murdar, imbracat in haine murdare si care put, fara posibilititatea de a le indeparta, la care se adauga foamea sfasietoare. Pentru mine mai rele cat foamea erau plosnitele. [...]. Fiecare isi pastra, in gamela, dupa asa zisa cina putina apa de baut. De fapt nu aveai dupa ce sa o bei. Dimineata, cand lumina patrundea prin ferestruica, gaseai in gamela mai multe plosnite inecate. Pentru ca nu suportam plosnitele eram mai chinuit decat ceilalti [...]. Nu mai incapea nicio indoiala. Destinatia era Canalul. [...]. Terminasera "hrana rece pentru trei zile" si ne chinuia foamea."(fragmente din carte)
Este un poet, prozator si important publicist roman, considerat de Nicolae Manolescu cel mai important poet al generatiei optzeciste.
Printre cele mai reprezentative opere ale lui Cartarescu se numara si volumul "Jurnal", publicat in 2001. Este vorba, dupa cum sugereaza si titlul, despre un jurnal propriu-zis care cuprinde ganduri si trairi ale lui Mircea Cartarescu, in cea mai mare parte legate de opera sa, de calitatea sa de scriitor. Evenimentele cuprinse se petrec pe parcursul a sapte ani, din 1990 pana la sfarsitul anului 1996, fiecare an reprezentand un capitol. Insemnarile nu sunt facute zilnic cateodata trec saptamani intregi fara ca personajul Mircea Cartarescu sa noteze ceva in jurnal.
Anul cu care incepe ,1990 a fost un an foarte dificil pentru Mircea Cartarescu. Acesta a trecut printr-o perioada de criza, in care nu putea scrie aproape nimic, era nemultumit de tot ceea ce facea, perioada din care a iesit foarte greu. Exista elemente care evidentializeaza aceasta criza de personalitate a autorului, printre care starile de spirit oscilante de la o zi la alta sau contradictiile.
Mircea Cartarescu afirma despre opera sa : "De fapt, motivul principal pentru care m-am hotarat sa public "Jurnalul" acesta este unul pur estetic : pentru expresivitatea lui literara. Pentru mine conteaza frazele, nu evenimentele. Pe de alta parte "Jurnalul" exprima bunul meu cel mai de pret, viata interioara. Ceea ce apare aici este doar o parte din personalitatea mea, nici mai profunda, nici mai adevarata decat celelalte zone ale ei. In cartile mele de fictiune apar alte fete ale fiintei mele, uneori foarte diferite de cea din "Jurnal". Este o mare greseala si o mare capcana sa crezi ca intr-un jurnal intim gasesti eul cel adevarat si profund al celui care scrie. Nu, aici este doar un organ vital, unul dintre multe altele."
Cartarescu scrie un jurnal atipic, separat de opera literara, instrumentalizat ca rezervor de proiecte, caiet de schite, bruion discontinuu, dar pastrand intotdeauna un loc secund in raport cu "Creatia de viziune", antumitatea lui, aparand la fel de deranjanta ca si asa-zisul sau autism. "Jurnal II" este o scriere de nisa, de rezistenta interioara, dar si de conturare - aproape disperata - a unei identitati narative mereu in criza, ce se misca, se schimba, supravietuieste.
Neagu Djuvara
( n. 18 august 1916 )
Lucrari publicate:
Marin Preda
(n. 5 august 1922 - d. 16 mai 1980)
Neagu Djuvara a publicat in principal despre istoria Romaniei si a poporului roman. O buna parte din cartile sale se refera la filosofia istoriei, concentrandu-se in jurul problemei obiectivitatii istoriei si istoriografiei.
Djuvara este un sustinator al continuarii cercetarilor referitoare la istoria romanilor, punand la indoiala calitatea cercetarii din perioadele interbelica si comunista, afirmand ca anumite parti ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopurilor politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse si sunt vazute ca subminand identitatea nationala romana, cum este de pilda teoria ca nobilimea din formatiunile statale medievale romanesti ar fi fost de originine cumana.
Neagu Djuvara a analizat in multe dintre cartile sale relatiile pe care Romania le-a avut cu Europa, plasand-o politic si cultural "intre orient si occident", caracterizand-o ca fiind "ultima intrata in ceea ce se numeste Concertul European", referindu-se nu atat la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana in 2007 cat la orientarea politica a tarii catre un model politic si cultural de natura occidentala. Acesta si-a exprimat scepticismul fata de politica multiculturalismului din Europa pe care o considera daunatoare pentru stabilitate in cadrul UE.
Neagu Djuvara este perceput ca un popularizator si demistificator al istoriei publicand carti adresate celor tineri, precum si carti care isi propun sa explice originea istorica a unor figuri de mit precum Dracula sau Negru Voda. Si-a publicat de asemeni si memoriile, istorisindu-si viata din exil la Paris si Niamey.
Lucrarile publicate :
Intre Orient si Occident.Tarile romane la inceputul epocii moderne,Humanitas, 1995
Aromanii:Istorie, Limba, Destin,Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1996
O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, seria "Istoire",Humanitas, 1999
Cum s-a nascut poporul roman,seria Humanitas junior, 2001
Mircea cel Batran si luptele cu turcii,seria Humanitas junior,2001
De la Vlad Tepes la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
Exista istorie adevarata?, Humanitas,2004
Amintiri din Pribegie, Humanitas,2005
Amintiri si povesti mai deocheate, Humanitas, 2009
"Amintirile din pribegie"(2002) ale lui Neagu Djuvara, al caror titluri "pastiseaza", vorba autorului insusi, titlul celebru al lui Ion Ghica (cu care era ruda buna), sunt rodul unei memorii fabuloase si descriu o pribegie despartita prin exact un veac de aceea de dupa revolutia din 1848 a lui Ghica.
Neagu Djuvara nu a tinut niciodata jurnal intim, nici nu s-a putut constitui, din cauza vitregilor soartei, o arhiva personala, ratacind pana si scrisorile primite in cei aproape 50 de ani la care se refera Amintirile. Biografia insasi a autorului este exceptionala. Relatarea dubleaza cu o intamplare si cu o coincidenta care anunta turnura senzationala pe care a luat-o dupa al Doilea Razboi Mondial, viata lui Neagu Djuvara. Acesta nu mai revine in tara decat in 1990, dupa cealalta lovitura de stat.
Amintirile sunt o lectura captivanta si deopotriva un document de prima mana pentru exilul romanesc din anii '50 si din nou in anii '80, al secolului trecut, completat de o exotica experienta diplomatica in Niger, in plina destramare a imperiului colonial francez din Africa subsahariana petrecuta in deceniul intermediar.
In concluzie...
Desi privita ca o descatusare, revolutia de la 1989 a produs un nou cutremur si schimbari radicale percepute nu de putini scriitori prea brutale, pentru ca se face o trecere brusca in literatura. Acest fapt a determinat cresterea valorii speciilor genului memorialisti : jurnalul, memoriile care au fost anterior cenzurate sau pur si simplu uitate. Ele au imbogatit considerabil istoria literaturii, conferind o noua viziune asupra vietii, in special una autentica.
In schimb, sentimentul frustrant al unei prea lungi izolari istorice au accelerat procesul recuperarii si al modernizarii. In cativa ani, au fost vizitate superficial parcelele ramase neacoperite in vremea comunismului auster si ateu si care ne lipseau din panoplia fuduluiei nationale, spre a ne simti pe de-a-ntregul europeni.
Memorialistica postmoderna nu-si propune sa-l faca pe om mai intelept ci doar sa-l seduce, iar memorialistul intelept, izolat de zgomotul si furia lumii contemporane este inlocuit, incetul cu incetul, cu imaginea individului de succes, care scrie doar pentru beneficii financiare.
Bibliografie
Manolescu, Nicolae, "Istoria critica a literaturii romane", Ed. Paralela 45, Bucuresti, 2008
www.wikipedia.ro
Simion, Eugen, "Genurile biograficului", Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2002
Simion, Eugen, "Timpul trairii, timpul marturisirii', Ed. Corint, Bucuresti, 2006


Intalnirea din pamanturi, roman, 1948
Ana Rosculet, 1949
Desfasurarea, 1952
Morometii, roman, volumul I, 1955
Ferestre intunecate, 1956
Indrazneala, 1959
Risipitorii, roman, 1962
Morometii, roman, volumul II, 1967
Intrusul, roman, 1968
Imposibila intoarcere, roman, 1972
Marele singuratic, roman, 1972
Intalnirea din pamanturi, roman, 1973
Delirul, roman, 1975
Viata ca o prada, roman, 1977
Cel mai iubit dintre pamanteni, roman,1980

Nuvelist, romancier, scriitor, traducator, politician comunist, Marin Preda fiind si autorul operei "Jurnal Intim".
"Jurnal Intim" al lui Marin Preda a aparut abia in 2004, la aproape un sfert de veac de la brusca si tragica disparitie a prozatorului, dupa ce, timp indelungat, s-a crezut ca manuscrisul a fost pierdut, manuscris intitulat "Jurnal Intim.Carnete de atelier".
"Jurnal Intim" este editie de Eugen Simion si Oana Soare, releva parte din fatetele mai putin cunoscute ale lui Marin Preda. Viata launtrica legata de scris sau amorurile lui, mai mult sau mai putin fericite, legaturile cu oamenii si mecanismele socio-politice ale vremii, apar si portretele unor contemporani, vazute evident prin prisma unui bun analist si fin psiholog.
"Dupa tulburarile din 1989, aceasta tara si fiii ei remarcabili arata ca suntem un neam cu o cultura majora. Franta, in afara de Celine nu are un scriitor de talia lui Marin Preda" (Nicolae Breban)

"Azi m-am plimbat cu gandul la "cel mai greu roman al vietii mele" (Delirul) (care s-ar intercala intre unul si doi Morometii) din tetralogia Morometii. Impreuna cu Marele singuratic, la care ar mai trebui sa lucrez pentru importante racordari, acest nou roman ar scoate taranimea romana pe scena nationala prin participarea ei la ultimul razboi si prin aceasta, pe scena universala.
Dar gandul nu zboara, elanul e ascuns si nu pot evoca nimic, nici o scena din cele totusi mari pe care le am in minte si care sunt "certitudinea de baza" a credintei mele ca pot scrie acest roman si pot sa-mi implinesc, astfel, ambitiosul proiect... Indoieli nu am. Am scris, in anul care a trecut, într-o zi si o noapte, una din "marile scene", moartea Nadejdei Alilueva Stalin, pe care o recitesc adesea si ma pun pe picioare in orele mele grele. Am mai scris de asemeni "începutul", saptezeci de pagini pe care le recitesc insa cu un sentiment diferit, de multumire si in acelasi timp de indoiala: e bun, imi zic, dar e bun"!... "
S. Marian
Maftei Iulian
Miron Madalin
Petre Amalia
Pocora Maria
Dany Enache
Pareri si impresii :
Maftei Iulian : Eu m-am ocupat cu realizarea grafica a proiectului, cu adunatul de informatii despre memorii, iar scriitorul de care m-am ocupat a fost N. Steinhardt.
Pocora Maria : "Jurnalul, memoriile, aparitii editoriale dupa 1990", este titlul studiului de caz ce nu mi-a starnit initial interesul, dar odata lucrand am realizat importanta genului biografic in literatura romana.
Scriitorul care mi-a revenit a fost Mircea Cartarescu.
Stanescu Marian : Am ales sa scriu despre Marin Preda deoarece am citit "Morometii" si mi-a placut stilul acestuia.
Miron Madalin : Adrian Oprescu a fost autorul despre care am optat sa va vorbesc.
Petre Amalia : Eu am avut sarcina de a scrie despre N. Djuvara si m-am informat cu referire la tipurile de jurnale.
Iar impreuna am pus informatile cap la cap si a rezultat studiul de caz prezentat astazi.
Va multumim pentru atentia acordata!
Miau!*
*-Cel mai bun proiect pe care l-am vazut pana acum!
Full transcript