Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

back to basics

No description
by

Dumitru Cornel Vilcu

on 10 June 2016

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of back to basics

Back to Basics / cele trei conţinuturi ale limbajului

Dumitru-Cornel Vîlcu
lect. dr., UBB Cluj-Napoca
trihotomia coşeriană a planurilor limbajului
1.
semnificatul
2.
designatul
[+ primul raport semiotic]
3.
sensul
[+ cel de-al doilea raport semiotic]
dincolo de limbaj şi lingvistică

bate
forte
o
tambor
eu
quero
é tic tic tic tic tac
în fiecare moment al desfăşurării sale
, limbajul funcţionează, actualizând, generând şi comunicând/ construind conţinuturi,
nu într-un singur plan (al limbii, sau universal, sau al individului), ci
în trei planuri simultan
conţinuturi virtual inteligibile de către toate fiinţele umane (
designatele
)

conţinuturi accesibile doar vorbitorilor aceleiaşi limbi (
semnificatele
)

un tip de conţinut accesibil, în mod singular, irepetabil, individului izolat (
sensul
)
orice act lingvistic produce şi vehiculează,
totodată

propriu-zis, potrivit lui Coşeriu,

abordarea
structuralistă
ar fi adecvată fenomenelor din planul
istoric
al limbajului

abordarea
generativistă

s-ar potrivi
planului
universal

al limbajului

+ lingvistica
pragmatică
se dezvoltă în paralel
(dacă nu chiar în concurenţă) cu lingvistica integrală/ coşeriană a textului (a planului
individual
)
lingvistica integrală
presupune, tocmai,
o viziune unitară
asupra
fenomenelor
(de la diversele
niveluri ale)
limbajului
semnificatul
o definiţie structuralistă: SEMNIFICATUL e partea de conţinut a semnului lingvistic, el apare doar în corelaţie binară, i-mediată, cu un semnificant ca formă a expresiei ('imagine acustică')
ambele 'faţete' ale semnului lingvistic se găsesc doar 'în minte':

semnificantul
nu e sunetul din natură, şi nici invers: sunetul e, eventual, doar un stimul empiric ce 'mobilizează' din depozitul mental al semnelor lingvistice o anumită imagine acustică

tot astfel,
semnificatul
nu e un lucru sau o clasă de lucruri din realitate, ci e un concept (o idee - posibilitate universală de existenţă a unui anumit tip de lucru)
Limbile diferă unele de altele
nu
prin ceea ce
pot
să spună
(fiindcă orice limbă poate spune,
la limită, orice lucru) ...................................................
ci
prin ceea ce
trebuie
să spună,
sau mai exact
nu pot să nu spună
în circumstanţe determinate.
RO

EN


SW

bunic

grandfather

morfar?

farfar?
RO

EN


SW

bunică

grandmother

mormor?

farmor?
?
designatul
sensul
de aici provine
şi 'tensiunea'
(care, în realitate,
este o complementaritate)
între paradigmele lingvistice ale secolului XX
?
cel puţin în stadiul ei iniţial (al lui

onomazein/
numirea, înainte de a fi orientată către

legein/
legarea între ele a cuvintelor în propoziţii, 'spunerea' propriu-zisă), gândirea umană
pare a fi
extrem de
dependentă
de limbaj
e, aşadar, adevărată ideea
multor (post-)structuralişti
potrivit căreia limba
este cea mai perversă închisoare cu putinţă - şi anume, una invizibilă?

un prim grup
de răspunsuri -
cele humboldtiene:

limbile nu sunt sisteme de reguli rigide,
ci mai degrabă
ansambluri
(întotdeauna deschise) de
tehnici de creativitate
.

nu există gândire fără limbă; limba e, aşadar, mai degrabă decât limita gândirii, 'solul' ei

există întotdeauna o soluţie
simplă, practică, la limitările impuse gândirii noastre
de către o anumită limbă,
şi aceasta e pur şi simplu
învăţarea/ practicarea

(prin definiţie creativă)
a
altor limbi
.

+ răspunsul coşerian care lămureşte cel mai bine problema presupune afirmarea existenţei, în raportarea noastră la realitate, a
trei stadii/ niveluri
[a NU se confunda cu planurile limbajului!]
există un stadiu pur existenţial-empiric, de raportare biologică la mediu şi stimuli, în care gândirea nu intervine
şi reacţionăm reflex
(stadiul
prelingvistic
)
există stadiul
propriu-zis lingvistic
, în care 'vedem' lucrurile şi evenimentele prin filtrul semnificatelor furnizate de limba în care, pentru moment, gândim
chauve
souris
există stadiul
post-lingvistic
, în care limbajul devine un instrument de raportare cognitivă, discursivă şi acţională la lume; în acest stadiu text-discursul poate nega în mod explicit
intuiţii specifice stadiului al doilea
Der Walfisch ist kein Fisch.
Căluţul de mare nu e un mamifer.
viaţa noastră de fiinţe libere,
conştiente, responsabile se desfăşoară,
în esenţă, în acest al treilea stadiu.
În calitate de conţinut specific
planului universal al limbajului,
designatul este
un obiect al realităţii la care se face referire cu ajutorul limbajului (al semnificatelor)


sau


un obiect proiectat-ca-real (în spaţiul intersubiectiv) cu ajutorul limbajului (al semnificatelor)
Aş vrea să vă vorbesc despre
cele două prize electrice aflate în această sală, pe peretele
din spatele dumneavoastră.
Aş vrea să vă vorbesc despre inorogul roz, cu buline albastre, care mă vizitează la cabinetul 129 de fiecare dată când mă pregătesc să ţin un curs despre designat.
(ii.)
(i.)
în fapt, raportându-ne la cele două posibilităţi adineaori descrise, trebuie spus că designatul este întotdeauna mai înainte (ii.) decât (i)
potrivit lui Coşeriu, orice act lingvistic
presupune îndeplinirea a două raporturi semiotice .........................................................................
primul raport semiotic reprezintă trecerea
din planul istoric al limbajului în cel universal
(de la semnificatele limbii la designate)
această trecere de la limbă
la vorbire se face prin două ansambluri
de procedee - descrise în faimosul studiu
coşerian din 1955,
Determinación y entorno
:
pe de o parte
determinarea
, pe de altă parte raportarea la
cadre
.
trecerea semnului din limbă în vorbire (numită actualizare), urmată de restrângerea treptată
a sferei lui prin adăugarea de 'note' (de noi semne, cu semnificatele lor) secundare
cunoaşterea (împărtăşită de participanţii la dialog) a lumii, a circumstanţelor (stricte sau largi, mundane sau discursive) în 'mijlocul' cărora se desfăşoară actul lingvistic e utilizată de locutor pentru a exprima/
de interlocutor pentru a înţelege mai mult decât ceea ce se 'spune' propriu-zis
Dintre piesele de mobilier aflate la etajul I al magazinului... am ales cele două fotolii de piele ecologică, albastră, aflate imediat lângă uşa de la intrare, în stânga.
Am găsit tipul de fotolii despre care tu, Maria şi cu mine am vorbit ieri. Am cumpărat două de la magazinul situat la o sută de metri de clădirea unde lucrez, pe aceeaşi parte a străzii, spre est.
foarte important este să reţinem două
aspecte fundamentale:
de asemenea, chiar şi atunci când nu e vorba de actualizare-determinare, ci de utilizarea cadrelor, trebuie să înţelegem corect sensul în care funcţionează procedura: NU este vorba despre o situare a vorbitorului/ a actului de vorbire în lume, ci despre o preluare a circumstanţelor mundane, ca material semnificativ, în actul de vorbire.
în vorbire semnificarea reprezintă întotdeauna punctul de plecare şi fundamentul - semnificatele sunt implicate chiar şi atunci când nu se rosteşte nici un cuvânt.
1.
2.
un alt aspect de lămurit atunci când
discutăm primul raport semiotic ar fi modul cum Coşeriu, descrie, comparativ, relaţia dintre cele două conţinuturi,
al planului istoric vs. al planului universal:
semnificatul
e un conţinut
virtual, aparţinând, ca imagine
mentală, limbii
designatul
e un conţinut
actual, real, al vorbirii - un obiect al lumii construite prin limbaj
semnificatul
e
"conceptual"
designatul
e
obiectiv
semnificatul
e universal
[reprezintă 'modelul de posibilitate infinită'
a(l) unui obiect]
designatul
e particular (mergând până la individualitatea empirică)
un ultim lucru de lămurit, în ce priveşte
designatul
coşerian, e relaţia acestui concept cu ceea ce alte paradigme lingvistice, mai cu seamă pragmatica, numesc
referent
în cazul
designatului
, nu are nici o relevanţă distincţia 'existent vs. inexistent
în realitatea empiric-pozitivă'
[din punctul de vedere al producerii
de designaţi cu ajutorul limbii,
nu e nici o diferenţă între "capră" şi "inorog"
];

în schimb
referentul
este înţeles, de cele mai multe ori, drept un obiect
'palpabil'
, pozitiv-prezent,
a cărui existenţă efectivă poate fi dovedită.
designatul
este parte a unui sistem
terminologic-conceptual
ternar
:
în calitate de conţinut 'universal' al vorbirii,
el se află între semnificat
(pe care l-am caracterizat mai sus
în calitate de conţinut al limbii)
şi sens (conţinut al text-discursului);

în schimb,
referentul
e un concept folosit
în sistemele
binare
care confundă vorbirea
cu text-discursul şi operează doar cu distincţia
conţinut al limbii vs. conţinut al enunţării
definiţia din
Competencia lingüística
:
"el dicho en el decir"
ceea ce 'vrem să spunem' cu ajutorul cuvintelor, dar şi dincolo de ele, cu gesturile, atitudinea, referirea la contexte "şi uneori chiar cu tăcerea"
conţinutul în el însuşi unic, irepetabil, produs de vorbitor, respectiv interpretat (inferat) de ascultător în fiecare instanţă a discursului
într-un act de comunicare obişnuit,
semnificatele
şi
designatele
se transmit sau, mai exact, sunt împărtăşite din start de către vorbitor(i) şi ascultător(i)
prin faptul că ambele 'părţi'
vorbesc aceeaşi limbă
prin faptul că ambele 'părţi'
se situează în aceeaşi lume obiectuală
... însă ...
sensul NU se transmite, ci se interpretează
(se construieşte pe cont propriu de către fiecare dintre participanţii la dialog, în funcţie de propriile cunoştinţe, valori, interese etc.)
Comunitatea discursului nu are nimic de-a face cu simpla transmitere a unui conţinut material [Stoff]. La cel care înţelege şi la cel care vorbeşte, avem de-a face cu unul şi acelaşi stimul care plonjează în specificitatea energiei interioare; şi ceea ce primul primeşte nu e decât incitarea de a se pune la unison cu cel de-al doilea. Iată de ce e atât de natural pentru om să reia pe cont propriu şi să profereze ceea ce tocmai a înţeles.
Wilhelm von Humboldt
...un
paradox
al lingvisticii integrale:
în aparenţă, avem de-a face cu...
noi, ca lingvişti, ştim
că sensul nu se comunică;
totuşi, orice activitate de vorbire
se fundează pe ideea
(iluzia?) comunicabilităţii
sensului
e, însă, posibilă o deradicalizare a acestei idei:
putem spune doar că nu există mijloace 'pozitiv(ist)e' de a măsura cât de mult sens am comunicat (dar nici cât
NU am comunicat)
o 'definiţie ostensivă':
"sensul este ...................................
ceea ce eu,
'privitorul' acestei prezentări .........................
gândesc chiar acum"
în fond,





intransmisibilitatea
sensului este ...
...garanţia
libertăţii
umane
individuale
PROBLEMA (IN)COMUNICABILITĂŢII SENSULUI:
cel de-al doilea raport semiotic
:
trecerea din planul universal
(şi cel istoric) al limbajului
în cel individual, proces în cadrul
căruia designatele (dar şi semnificatele
limbii) devin un semnificant de grad secund pentru semnificatul numit sens
în desfăşurarea celor două raporturi semiotice
sunt implicate două tipuri de relaţie alteritară
ALTERITATEA I e anterioară actului lingvistic,
e cuprinsă, ca tradiţie, în limbă (propriu-zis, în ansamblul celor trei competenţe). 'Respectarea' regulilor ei e o precondiţie a comprehensibilităţii.
ALTERITATEA II e posterioară actului lingvistic,
ea reprezintă în fapt însuşi telos-ul (finalitatea) acestuia.
E vorba de întâlnirea radicală, unică şi irepetabilă, pentru care nimic nu mă poate pregăti, cu un ego altfel decât mine.
dat fiind că sensul aparţine planului individual
al limbajului (unor acte efective de discurs),
în configurarea lui apare,
pe lângă dimensiunea
strict semnificativă (logos semantikos),
specifică întregului limbaj, o intenţionalitate secundară

'imprimată' de către vorbitor.

Avem, aici, de-a face cu o
tripartiţie
specificată încă din opera aristoteliană:
LOGOS APOPHANTIKOS -
texte referenţial-descriptive,
al căror rol e să reprezinte
lumea extralingvistică, şi care
se supun dihotomiei
adevărat vs. fals
Afară plouă. Ion tocmai s-a însurat cu Maria.
LOGOS PRAGMATIKOS -
texte orientate spre viitor, al căror scop fundamental e cel de a influenţa conduita interlocutorilor
Mi-aţi putea da sarea? Nu ştiţi cumva cât e ceasul?
LOGOS POETIKOS -
texte creatoare de lumi (metaforice, plasticizante sau revelatorii)
Brazi şi păltinaşi am avut nuntaşi/
Soarele şi Luna mi-au ţinut cununa.
dincolo de limbaj şi lingvistică
planurile limbajului
există, în concluzie, două 'domenii'
despre care 'profesorul' dumneavoastră,
lingvistul, oricât de mult şi-ar dori-o,
nu vă poate vorbi (nu ca 'expert',
nu ca 'om de ştiinţă')
primul domeniu e viaţa însăşi,
în măsura în care ea constă (şi)
din întâlniri esenţiale
al doilea e arta (inclusiv, sau mai ales poezia), în măsura în care ea (ca şi noi, probabil)
nu este de-aici...
[sfârşit]
[
Noam
Chomsky
]
[
Ferdinand
de Saussure
]
[
Charles
Sanders
Peirce
]
[Limba suedeză dispune de cuvinte diferite pentru bunicul (bunica) din partea mamei şi bunicul (bunica) din partea tatălui, fără a avea un semnificat "bunic (bunică)" în general.
În consecinţă, suedezul
nu poate vorbi
despre un bunic (o bunică)
fără a preciza
, în acelaşi timp, despre care din cei doi (cele două) e vorba.]
Aş vrea să vă vorbesc despre
sticla de ceai/ suc aflată acum,
la momentul cursului,
pe catedră.
[studenţii români cântau: "baciu nostru-i cam bou"]
[mult-discutatul desen 'greşit' de către editorii
Cursului de lingvistică generală
al lui Saussure]
Full transcript