Loading presentation...

Present Remotely

Send the link below via email or IM

Copy

Present to your audience

Start remote presentation

  • Invited audience members will follow you as you navigate and present
  • People invited to a presentation do not need a Prezi account
  • This link expires 10 minutes after you close the presentation
  • A maximum of 30 users can follow your presentation
  • Learn more about this feature in our knowledge base article

Do you really want to delete this prezi?

Neither you, nor the coeditors you shared it with will be able to recover it again.

DeleteCancel

Make your likes visible on Facebook?

Connect your Facebook account to Prezi and let your likes appear on your timeline.
You can change this under Settings & Account at any time.

No, thanks

Diaspora și exilul românesc

No description
by

Jojo Blăgan

on 17 December 2013

Comments (0)

Please log in to add your comment.

Report abuse

Transcript of Diaspora și exilul românesc

Diaspora și exilul românesc
Diaspora
Diaspora este un termen care provine din vocabularul istoriei bisericii si defineste dispersarea unei etnii în lume. Desi de multe ori se face referire la oamenii de cultură români exilati ca făcând parte din diaspora românească, încadrarea lor în acest cerc terminologic este gresită înainte de finalizarea fenomenului exilului românesc.
Diaspora presupune existenta unor legături constante si a unor raporturi normale cu tara de origine, ceea ce este cunoscut că nu a putut fi posibil în relatie cu România regimului comunist, decât cu rare exceptii de relaxare a normelor rigide de închidere fată de lumea occidentală, exceptii datorate intereselor propagandistice ale regimului ceausist, asa cum s-a întâmplat în cazul lui Mircea Eliade.
Exilul românesc
Câteva delimitări de termeni se cer a fi făcute atunci când se vorbeste despre exil. În primul rând, nu există o echivalentă de sens între emigrare si exil, emigrarea purtând în primul rând o conotarie economic-financiară, exilul având în schimb valente de ordin politic, ideologic si liberă exprimare. Cauzele exilului nu fac referire la nicio componentă material-economică, ci tin de discriminare, urmărire, amenintări, chiar închisoare.
La polul opus celor ce au ales exilul / autoexilul se află reprezentantii disidentei românesti, adică oamenii de cultură care au ales să rămână în tară, s-au supus, au protestat în tăcere, au scris literatură de sertar: jurnale, memorii, biografii, creatii în proză sau versuri. De multe ori, disidentii români au practicat un exil interior, ce a razbătut în scrierile lor prin scris subversiv, revendicare a dreptului individual, interpretări religioase proprii. Constiinta si spiritul erau în acest caz exilate în trup.
Azilul politic are la origine o idee de îndepărtare temporară de tara de origine, datorată unor probleme de natură politică, urmată de revenirea în tară la ameliorarea sau disparitia problemelor. Multi dintre exilatii culturii române au crezut initial că absenta lor din România va fi întinsă doar pe o perioadă de câtiva ani, neluând în calcul din start conditia de exilat.
Teoretic, putem vorbi despre o încheiere a exilului oamenilor de cultură română de abia în 1996, când în România apare alternanta la guvernare. Desi încheiat istoric, efectele exilului românesc ca fenomen nu încetează încă a îsi produce efectele pentru cultura română contemporană.

Atitudinea culturală
Cea mai cunoscută periodizare a exilului românesc, acceptată în general de specialisti, este cea pe care o face Eva Behring în "Scriitori români din exil (1945-1989)". O perspectivă istorico-literară, unde periodizarea exilului românesc este realizată pe trei mari valuri, astfel:

 Anii ’40 – ’50, cu plecarea lui Mircea Eliade, C-tin Virgil Gheorghiu, Vintilă Horea, Aron Cotruș, Pamfil Șeicariu, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Alexandru Ciorănescu, George Ciorănescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu etc, în general valorile perioadei interbelice;

 Anii ’60 – ’70, cu plecarea lui Dumitru Țepeneag, Paul Goma, Petru Popescu, Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Ioan Petru Culianu, Gabriela Melinescu, Sanda Golopenția etc;

 Anii ’80, cu plecarea lui Norman Manea, Ion Caraion, Dorin Tudoran, Matei Vișniec, Bujor Nedelcovici, Nicolae Balotă, Mircea Iorgulescu.

În ceea ce priveste legătura exilului românesc cu viata culturală a României, s-au conturat trei atitudini principale ale exilatilor:
 Continuarea a creatiei în limba română si orientarea ei către publicul din România, neexistând la nivel ideatic capacitatea exilatilor de a se integra în cultura tării de exil si către un nou public. Astfel au procedat Paul Goma, Ion Caraion si Ion Negoitescu.

 Desprinderea de rădăcinile românesti în totalitate, integrarea în mediul cultural de adoptie si creatia în limba tării respective, astfel fiind cazurile lui Emil Cioran si Petru Popescu.

 Dubla identitate culturală, atât orientată către România si publicul românesc, căt si către tara de adoptie si publicul acesteia, creatia acestor scriitori fiind caracterizată de plurilingvism. Astfel au fost Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Dumitru Tepeneag si Vintilă Horea.



Privire generală
Exilul oamenilor de cultură români începe în perioada 1945-1949, o dată cu prigoana regimului comunist, aflat în faza sa stalinistă, împotriva a tot ce reprezenta „trecut burghezo-mosieresc”. Cei mai multi oameni de cultură care au părăsit România prin exil au apartinut lumii literelor, unde cenzura opera la modul cel mai concret, pe textul literar, nelăsând o altă posibilitate celor ce doreau să îsi exprime crezurile artistice si sociale clar si la lumina zilei.
Cifrele arată că, în perioada 1972 – 1989, au părăsit teritoriul României peste 200 de oameni de litere, un procent de 12% din toti cei existenti pe teritoriul tării si cu mult mai mare decât în orice tară comunistă a acelei vremi.


Emigratia de după 1989 se împarte în mai multe segmente – emigratia economică, emigratia politică din 1990 de după mineriade, bursierii rămasi după studii si emigrantii săturati de sistemul românesc. Cele mai mari si mai vechi comunităti românesti se află în Canada si SUA. Grupuri autohtone, izolate si de o mărime redusă, sunt răspândite însă pe tot globul. Africa de Sud, Australia, Mexic, Argentina, Macedonia sau Grecia sunt câteva dintre locurile în care românii au ales să locuiască.
Europa a constituit un caz aparte în harta diasporei românesti: desi geografia ar fi prezis-o, până în 1989, comunitătile autohtone de pe vechiul continent nu au avut dimensiuni semnificative. Cea mai mare comunitate de români din Europa se găseste în Germania, unde numărul lor depăseste 100.000 si este formată, în mare parte, din sasii plecati din Transilvania. De asemenea, în Spania si Italia s-au format, în ultimii ani, grupuri mari ale românilor care lucrează în agricultură.
Dupa 1990, potrivit oficialilor de la “Imigration Canada”, în această tară soseau, anual, aproximativ 3.000 de români. În prezent, în Canada trăiesc peste 100.000 de români. În SUA, estimările FNRP indică peste un milion de americani de origine română, în ciuda numărului de 400.000, confirmat de statisticile oficiale. Astfel, comunitatea română se plasează pe locul 20 în rindul celor 71 de minorităti europene din Statele Unite.
Românii s-au stabilit si în locuri exotice. În Africa de Sud, de exemplu, trăiesc aproape 3.000 de români, iar în Mexic, comunitatea românească este alcătuită din aproximativ 50 de familii. Comunitatea celor 10.000 de români din Argentina constituie un alt caz interesant: aici, majoritatea au o pregătire profesională superioară, fiind ingineri, profesori, istorici si comercianti.

Emigranți
Cariera sa debutează ca secretar particular al scriitorului N. Crevedia si apoi ca angajat la "Cuvântul" lui Nae Ionescu, în urma unei recomandări a lui Tudor Arghezi. Următorul ziar unde colaborează este România, unde se ocupă de rubrica destinată actualitătii din tribunalele militare.
Literar debutează în 1939 cu volumul de poezie numit "Viata de toate zilele", urmat un an mai târziu de "Caligrafie pe zăpadă", pentru care primeste Premiul scriitorilor tineri acordat de Fundatiile Regale. În 1941 pleacă în Crimeea în calitate de corespondent de război. La întoarcere publică volumul de reportaje "Ard malurile Nistrului". Tot reportaje de război sunt volumele "Cu submarinul la asediul Sevastopolului" si "Am luptat în Crimeea", în urma participării la blocada năvală din Crimeea si Caucaz, ultimul volum aducându-i oferta de a lucra la Radiodifuziunea Română, unde va realiza primul jurnal de stiri al zilei. Îsi continuă deasemenea colaborarile în presa scrisă la "Timpul", "Evenimentul", "Seara", "Capitala", etc.
Perioada 1942-1943 functionează ca secretar de redactie la Ministerul Afacerilor Străine, perioadă în care debutează că romancier cu "Ultima oră". În 1943 este trimis ca atasat de presă la Zagreb, însă după 23 august 1944 refuză să se întoarcă în România. Împreună cu alti diplomati români este internat în mai multe închisori si lagăre din Germania. Eliberat după 16 luni de detentie, pleacă la Heidelberg, unde urmează cursurile Facultătii de Teologie. Încercarea de a emigra în Canada ca tăietor de copaci îi aduce doar dezamăgirea refuzului datorată faptului că era un intelectual. Traversând ilegal granita Germaniei în 1948, reuseste să ajungă în Franta, unde în 1963 este hirotonosit preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris.
Constantin Virgil Gheorghiu a fost o personalitate controversată a exilului românesc, fiind bănuit pe rând de antisemitism si iudeofilie, datorită atitudinilor sale paradoxale. Până si creatia sa a beneficiat de o receptare antagonistă, o parte a criticii literare considerând-o lipsită de valoare, iar cealaltă parte considerând-o de valoare universală.
Romanul care îi aduce notorietate este "Ora 25", apărut în 1950 si tradus în mai multe limbi. Românul spune povestea lui Johann Moritz, care trece de la o identitate la altă, pierzându-si în continuu libertatea, dar sperând permanent la aceasta, trecând prin mai multe închisori a unor diverse regimuri politico-istorice, ca un pion anonim si inocent în furtuna evenimentelor din Al II-lea Război Mondial. Ora 25 este ora anormalitătii, urmând celor 24 de ore ale firescului, este timpul apocaliptic al unei noi civilizatii europene, unde persoana îsi pierde individualitatea, fiind doar o piesă pe tabla unui joc macroistoric. Ora 25 este timpul apocaliptic în care microistoria nu doar pierde, ci poate fi dizolvată în totalitate de macroistorie.
Constantin Virgil Gheorghiu încetează din viată în 1992.

Voci din Exil. Constantin Virgil Gheorghiu
Realizatori:

Blăgan Georgiana
Cozma Gabriel
Ragea Robero
Full transcript